Dezvoltarea unei regiuni ține și de infrastructură. Moldova are de suferit la capitolul investiții și din cauza lipsei de autostrăzi, însă, după 30 ani, se pare că lucrurile încep să se miște în direcția cea bună. Cel puțin așa dă de înțeles Gheorghe Flutur, care anunță tot mai des demersurile sau întâlnirile au avut loc pentru demararea unor proiecte importante în județ.
Președintele CJ Suceava a vorbit miercuri, 19 ianuarie, despre realizarea drumului de mare viteză Suceava-Botoșani cu legătură și la A7, proiect inclus și în Programul de Guvernare și în Planul Investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2020-2030.
Drumul va avea 26 de kilometri, iar costul estimativ este de 148 de milioane de euro.
Intenția celor două județe este să construiască acest drum prin CNAIR, iar Consiliile județene să plătească studiul de fezabilitate ce va fi decontat prin POIM (Programul Operațional Infrastructura Mare).
Drumul de mare viteză este, deocamdată, un proiect la început de drum.
Interes pentru un proiect de anvergură și la Gura Humorului
La același capitol este și Varianta Ocolitoare pentru orașul Gura Humorului.
Președintele Flutur este preocupat de implementarea și asumarea acesteia, mai ales că, la mijloc, se află același CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere).
Tot astăzi, el a anunțat că la Consiliul Județean Suceava a avut loc prezentarea și analiza documentației pentru Ruta Ocolitoare destinată orașului Gura Humorului.
Gheorghe Flutur spune că va fi făcută o analiză împreună cu CNAIR, asupra soluțiilor propuse de proiectant, după care se va putea trece la întocmirea documentației tehnice și licitația pentru execuția lucrărilor.
Ce se întâmplă cu Varianta Ocolitoare pentru Fălticeni?
Deși încă mai face parte din județul Suceava, municipiul Fălticeni nu pare să fie, la capitolul rută ocolitoare, la fel de prezent pe agenda președintelui Gheorghe Flutur. Un detaliu important: și această rută trece tot pe la CNAIR.
Până la sosirea unor vești, merită să amintim că documentația proiectului este realizată de un deceniu, iar până acum nu s-au găsit fondurile necesare.
Investiția ar trebui să aibă prioritate maximă, pentru că orașul este pur și simplu sufocat de vehiculele de tonaj care circulă spre destinații ca Rusia, Ucraina, Bulgaria și Turcia. La acestea se adaugă și cele ale transportatorilor români.
Pe lângă faptul că infrastructura locală de pe patru străzi importante, 2 Grăniceri, Dogari, 13 Decembrie și Sucevei, este sub presiune, la propriu, pentru că sute de autotrenuri, uneori supraîncărcate, tranzitează zilnic Fălticeniul, poluarea aerului și cea fonică creează, la rândul lor, destule probleme.
Municipiul Fălticeni este, totuși, într-o situație favorabilă. Acum are trei parlamentari: Ioan Stan (PSD), George Mîndruță (USR), Bogdan Gheorghiu (PNL). Proiectul ar putea răzbi, spre finanțare, cu implicarea forțelor politice actuale.
Rămâne de văzut când și cum vor alege să acționeze, în acest caz, cei trei demnitari.
Rută ocolitoare rătăcită prin sertare
Varianta ocolitoare este un proiect de importanță capitală pentru Fălticeni, iar despre acesta se vorbește tot mai puțin. Promisiuni privind demararea unor etape importante pentru ruta ocolitoare au mai fost. Inclusiv pe vremea ministrului Cuc.
Tot ceea ce știm la ora actuală este că în primăvara anului trecut Primăria Municipiului Fălticeni și CNAIR au semnat un acord de parteneriat pentru construirea și finanțarea rutei ocolitoare.
Edilul Cătălin Coman refuză să creadă că proiectul variantei ocolitoare va „călca” pe urmele proiectului spitalului din Fălticeni, finalizat după 30 de ani.
Deja 10 ani s-au scurs în defavoarea comunității locale și a unei investiții care astăzi ar fi trebuit să fie pe hartă.
Rătăcit printre sertare, undeva, într-o clădire din Capitală, proiectul rutei ocolitoare este mai necesar ca oricând. Circulația de pe actuala variantă de trafic greu este, în unele momente ale zilei, infernală. Situația din municipiul Fălticeni nu mai poate continua așa.
Orașul și oamenii de aici au nevoie de ruta ocolitoare.