Flagrante și dosare penale în noaptea de Paști.  Tineri depistați sub influența alcoolului de patrulele SPR PreuteștiRural

Flagrante și dosare penale în noaptea de Paști. Tineri depistați sub influența alcoolului de patrulele SPR Preutești

       Accesări: 2453

Zi de sărbătoare cu probleme. Doi tineri din comuna Vulturești au pășit la poliție în prima zi de Înviere. Agenții SPR Preutești cunosc obiceiurile unor șoferi și, din experiențele anterioare, au patrulat permanent pe drumurile județene și comunale de pe raza de competență.

Consumul de alcool este un „sport” local, iar în registrul dosarelor penale au mai fost adăugate încă două.

Patrulele i-au identificat pe tinerii șoferi în urma unor controale de rutină.

Agenții l-au oprit pe primul conducător auto, în seara zilei de duminică, 16 aprilie, la ora 20.30, pe un drum din comuna Vulturești.

Autoturismul era condus de către un localnic, în vârstă de 20 ani.

Acesta emana halenă alcoolică fiind testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Agenții l-au condus la Spitalul Municipal Fălticeni pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Câteva ore mai târziu, pe 17 aprilie, la ora 4, polițiștii din cadrul SPR Preutești, aflați în serviciul de patrulare au oprit pentru control un alt autoturism.

Acesta se deplasa pe raza satului Preutești, pe un drum comunal, la volan un tânăr de 21 ani.

Șoferul, domiciliat în comuna Vulturești, emana halenă alcoolică.

El a fost testat cu etilometrul rezultatul fiind de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Mai apoi, cu consimțământul acestuia, agenții l-au condus la Spitalul Municipal Fălticeni pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În ambele situații, polițiștii SPR Preutești au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducere sub influența alcoolului”.

Polițiștii atrag atenția asupra consecințelor conducerii sub influența băuturilor alcoolice

Polițiștii recomandă șoferilor să nu se urce sub nicio formă la volan, dacă au consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise!

Consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente care afectează capacitatea de conducere, deşi exista tendinţa de a se subestima rolul său.

De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului sau drogurilor comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

Consumul de băuturi alcoolice și droguri reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.

Legea pedepseşte conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise, iar concentraţia în sânge depăşeşte limita legală!

Legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.

Consumul de alcool și droguri constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie!

ȘTIRI