Accesări: 1937

Continuă „vânătoarea” de șoferi problemă. Noi flagrante au fost înregistrate de agenții SPR Preutești, pe raza de competență. Controalele se desfășoară permanent pentru identificarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră.

Sunt vizați, în primul rând, cei aflați sub influența alcoolului.

Patrulele acționează atât ziua, cât și noaptea pe drumurile județene, dar și pe cele comunale.

Lucrătorii SPR Preutești au depistat în urmă cu câteva zile, în flagrant, doi șoferi băuți.

Unul dintre aceștia conducea sinuos pe DJ 208, fiind observat de un echipaj de poliției. Șoferul a fost oprit pentru control, pe raza satului Huși, fiind testat cu etilotestul.

Aparatul a indicat 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto, un localnic în vârstă de 34 de ani, a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Un alt șofer, ce se deplasa pe același drum județean, a fost oprit pentru un control de rutină chiar în fața Secției de Poliție Rurală Preutești.

Oamenii legii au l-au testat cu etilotestul, rezultatul fiind 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorului auto, în vârstă de 44 de ani, domiciliat în Preutești, i-au fost recoltate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale.

ȘTIRI