Flagrant constatat la miezul nopții pe raza comunei Slatina. Polițiștii au oprit un autoturism pentru controlRural

Flagrant constatat la miezul nopții pe raza comunei Slatina. Polițiștii au oprit un autoturism pentru control

       Accesări: 1106

Șoferii băuți sunt în vizorul polițiștilor. Cazurile numeroase înregistrate în zona Fălticeni, îi pun în gardă pe oamenii legii care, continuă controalele pe drumurile publice. Sunt verificări de rutină, inopinate, bine venite în contextul prevenirii accidentelor rutiere.

Cel mai nou caz coincide cu un flagrant delict constatat puțin după miezul nopții.

Fapta s-a petrecut recent în timp ce patrula de serviciu din cadrul Secției de Poliție Rurală Mălini se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Oamenii legii au oprit un autoturism care circula pe drumul județean D.J. 209 A, pe raza satului Slatina.

Mașina, oprită pentru un control, era condusă de către un bărbat din satul Herla.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, agenții l-au testat cu aparatul etilometru.

Aparatul a indicat valoarea de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Potrivit porcedurilor în vigpare, conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În acest caz s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

Dosarul va fi soluționat procedural de către polițiștii din cadrul Postului de Poliție Slatina.

ȘTIRI