Femeie salvată dintr-o fântână adâncă de 28 de metri. Tânăra este din comuna Mălini și se află la spitalActualitate

Femeie salvată dintr-o fântână adâncă de 28 de metri. Tânăra este din comuna Mălini și se află la spital

       Accesări: 10160

Detașamentul de Pompieri Fălticeni a intervenit în această după-amiază în satul Pâraie, din comuna Mălini, pentru salvarea unei persoane care a căzut într-o fântână.

Victima, o tânără în vârstă de 23 de ani, a fost fost extrasă de către pompierii militari dintr-o fântână adâncă de 28 de metri.

Un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, Stația Fălticeni, a preluat victima, conștientă. După acordarea primului ajutor femeia a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe a Spitalului Municipal din Fălticeni.

Pompierii au acționat la fața locului cu o  autospecială dotată cu accesorii specifice și o ambulanță SMURD.

Polițiștii urmează să stabilească în ce împrejurări s-a produs evenimentul, dacă a fost vorba despre un accident sau despre un gest deliberat al tinerei.

ȘTIRI