Versuri pentru un mare actor. Farmacista Maria Mitocaru și-a scos condeiul, l-a înmuiat în călimara sufletului, înșiruind, într-un moment de inspirație, cuvinte simple și rime pentru spiritul geniului comediei românești. Grigore Vasiliu Birlic este omagiat printr-o poezie în care el este „stea imaginară”, și „prezent continuu”, ce primește „ropote de aplauze”, fiind „preaslăvit prin veselie”, apoi „surâde trist în dulce”, și „aterizează-n gânduri…ca fermecat”.
Versurile nu au fost scrise întâmplător.
Ele sunt puntea de legătură cu Festivalul de Teatru „Birlic” care se desfășoară zilele acestea la Fălticeni.
Maria Mitocaru este captivată de personalitatea actorului Grigore Vasiliu Birlic, pe care, în inima ei, îl așază lângă marii comedianți Charlie Chaplin și Louis de Funès.
În egală măsură, fascinația pentru teatru și actorie se regăsește în versurile aceleași poezii.
Farmacista septuagenară mărturisește că versurile pe care le-a așternut sunt „în amintirea lui Birlic, cel hărăzit pe vecie umorului”.
În opinia Mariei Mitocaru, actorul fălticenean Grigore Vasiliu Birlic, domnul Grigoriță, cum îl alintă într-un pasaj al poeziei, este „rara avis” și „comediant de mare anvergură”.
Versurile acesteia au strâns numeroase aprecieri în social-media, dar și comentarii pozitive.
Cunoscută ca iubitoare de artă, farmacista Maria Mitocaru este nelipsită de la evenimentele culturale desfășurate în municipiul Fălticeni, dar și în localitatea natală, comuna Dolhești.
Susține cu generozitate actul cultural, artiștii, lansările de carte și acțiunile de factură caritabilă.
Maria Mitocaru este fondatoarea Asociației Fălticeni Cultural, astăzi patronată de preotul Liviu Mihăilă, asociație care organizează numeroase manifestări importante pentru promovarea teatrului, cinematografiei, muzicii și oamenilor valoroși din comunitate.
Poezia omagiu actorului Grigorie Vasiliu Birlic
„Ofrandă Teatrului şi lui Birlic,
Geniu comic dat vara în vileag…
O stea imaginară pe cer fălticenean
A devenit prin festival, din an în an!
Prezent continuu…în timpul care curge
E Grigoriţă…ce surâde trist în dulce…
Când un convoi pe Strada Mare-n târg porneşte,
Ropote de-aplauze şi de haz stârneşte…
Închide-un ochi şi chiar nu-i vine-a crede
Că, preaslăvit prin veselie, haru-i speculat…
Prin ipostaze diferite, de vânător, pescar, aviator,
Șofer de taxi de-a dreptu’ încurcat… în toate-i admirat şi adulat!
În şoapte, cu-un deget ridicat „când la trap, când la galop”
Cu ochi tulburători „de-a râsu plânsu”
Aterizează-n gânduri…ca fermecat,
În sărituri rămase pe înălţime…
Un „şui“ cu mersu-i legănat un pic…
Îl preaslăvim la Fălti pe Marele Comic…
Pufnind mereu în râs… e de la noi… Birlic!
Ce comic! Uite-l pe Birlic!
E Grigore Vasiliu Birlic!”