Tifos exantematic la Fălticeni (septembrie ’44 – martie ’46)
Autor: Dr. Isidor Reicher
Text publicat în volumul “Pagini din trecutul evreilor: Fălticeni”, editat de Organizația Evreilor din Fălticeni, la Tel Aviv, în 1995. Coordonator dr. Otto Bacalu.
La scurt timp după reîntoarcerea din evacuare (septembrie 1944) a izbucnit în Fălticeni o epidemie de tifos exantematic care în câteva luni a luat proporții mari.
La întoarcerea din evacuare în orașul Fălticeni nu a fost nici un fel de organizare sanitară. Spitalul în parte inutilizabil, nu dispunea de nici un fel de personal medico-sanitar, de nici o farmacie și de nici un fel de medicament.
Zilnic izbucneau noi cazuri de tifos exantematic.
Starea economică era dezastruoasă și lipseau alimente.
Organele politice locale au căutat să organizeze cât de puțin rețeaua sanitară: doctorul Segal a fost însărcinat să reorganizeze Spitalul – iar eu să mă ocup de secția sanitară a orașului și să organizez o “campanie” contra epidemiei.
Am făcut apel la câțiva voluntari și am organizat echipe de depistare a bolnavilor de exantematic în clădirea dintre fostul cinematograf “Bayer” și Școala israelită – astăzi dispărută în urma unui incendiu.
Spitalul a fost condus de doctorul Segal. În câteva zile după deschiderea spitalului, paturile au fost ocupate de bolnavi evrei și creștini.
Familiile bolnavilor aduceau alimente. Medicația era foarte redusă: câte o injecție de oleu camforat sau cafeină. Alte medicamente nu erau.
Epidemia de exantematic cuprindea toate straturile populației – nu erau feriți nici cei cu stare materială bună, unde existau condiții de igienă și nici cei necăjiți – la care parazitismul făcea ravagii.
Erau loviți mai ales cei care – prin profesia lor – erau în contact cu mase mari de oameni, ca de exemplu: medici, farmaciști, negustori etc.
Printre primele victime ale epidemiei în Fălticeni – au fost farmacist Natansohn și propria mea soră (ambii în vârstă de 38 de ani). Ei au decedat în toamna anului 1944.
În decursul lunilor următoare epidemia nu avea nici o tendință de scădere, mijloacele de luptă erau rudimentare.
Condițiile economice continuau să fie foarte grele.
Echipele de voluntari continuau munca lor de depistare și deparazitare, însă cu rezultate mediocre.
Printre voluntari vreau să subliniez munca plină de abnegație a unui “sanitar” voluntar – Moș Manole – fost cojocar – care de dimineață, până noaptea târziu, bătea străzile, ducea cu el întotdeauna câte o sticlă de petrol și câteva bucăți de săpun pe care le dădea celor necăjiți, îi învăța și îi ajuta să se curețe. De altfel și el s-a îmbolnăvit de exantematic.
Străzile cele mai lovite erau str. Meseriași – Butnari, reg. Infanterie (unde era Cercul de Recrutare).
Pe această ultimă stradă era o familie de evrei relativ tineri, cu mulți copii dar atât de parazitați, încât am fost obligați să scoatem toate lucrurile din casă și să le dăm foc, iar pe oameni să-i tundem complet, să-i spălăm și să-i îmbrăcăm cu lucruri curate și să le văruim casa. Și totuși, din această casă nu s-a semnalat nici un caz de boală. Erau păduchi sănătoși!
Tot cam în această perioadă- printre bolnavii de exantematic se număra și Dr-ul Segal – care lucrând în spital a fost ușor să contacteze boala.
Odată cu venirea vechiului personal sanitar – nu și a medicilor creștini – echipele sanitare erau mai numeroase, numărul bolnavilor creștea (depistarea era mai bună) și mortalitatea la fel creștea.
Populația era terorizată căci contaminarea era relativ ușoară și permanentă. Era de ajuns să stai la “o coadă” sau să te atingi de cineva pe stradă – ca un păduche “bolnav” să se “transfere” la altă persoană.
În comunele limitrofe ale orașului – epidemia făcea ravagii.
Lipsa medicilor de circumscripție rurală făcea imposibilă orice campanie de deparazitare.
Epidemia din Fălticeni era “întreținută” de numeroasele cazuri din comunele învecinate, de unde un mare număr de oameni se deplasau în oraș pentru diferite treburi.
Am făcut apel la medicii și farmaciștii evrei din Fălticeni să se deplaseze de 2-3 ori pe săptămână în comunele limitrofe pentru organizarea unor echipe de voluntari, pentru depistarea și deparazitarea bolnavilor.
Trebuie să semnalez activitatea echipei compusă din farmacistul Lazăr Ofenberg și Dr. R. Hart – care au răspuns imediat la apelul nostru și care au făcut o muncă voluntară elogios apreciată de organele locale și de populație.
În această perioadă s-au înregistrat la secția sanitară a orașului 700 de cazuri de tifos exantematic (erau multe cazuri care n-au fost depistate – căci familiile bolnavilor se temeau de internarea în spital).
Mortalitatea a fost ridicată, însă nu am date precise.
Toată această activitate s-a desfășurat din inițiativa și cu concursul medicilor evrei din Fălticeni – fără nici un ajutor ale organelor centrale (Ministerul Sănătății).
Am relatat în câteva rânduri un episod tragic al orașului Fălticeni – un episod care a secerat multe vieți, inclusiv din populația evreiască și așa destul de lovită de tragedia războiului.
