Aer curat, muzică și voie bună. Fălticenenii care iubesc muntele, zăpezada și muzica sunt invitați la un eveniment cu totul special. Winter Tour ajunge, în acest sfârșit de săptămână la Rarău. Este al patrulea an consecutiv în care caravana distracției poposește în Câmpulung Moldovenesc.
Winter Tour a fost deja pe pârtiile din Azuga, Predeal și Bușteni, de pe Valea Prahovei, la Transalpina și la Borșa.
Caravana distracției va ajunge la Ski Resort Rarău, unde va poposi pe 18 și pe 19 februarie, cu multe concursuri cu premii și provocări, muzică, DJ și experiențe inedite pentru cei care iubesc iarna și muntele.
”Deși iarna s-a lăsat așteptată, noi ne-am strâns toate forțele pentru ca fiecare sfârșit de săptămână să fie unul special.
Este ediția aniversară, a 10-a, și am pregătit o mulțime de surprize pe pârtie, atât pentru schiori și snowboarderi, cât și pentru iubitorii de munte și de zăpadă.”, a declarat Tiberiu Pop, organizator Winter Tour.
„Îi așteptăm, așadar, pe toți alături de caravana Winter Tour. Comunitatea de aici este extrem de frumoasă și mereu prezentă la distracție. Ne bazăm pe asta și acum.”
Accesul este gratuit
Winter Tour poposește pe altă pârtie din țară, în fiecare sfârșit de săptămână, din ianuarie până în martie.
Sâmbăta și duminica aceasta acțiunea de petrece la Ski Resort Rarău, Câmpulung Moldovenesc, unde sunt așteptați cât mai mulți fălticeneni. Va fi un moment ideal pentru a petree timp liber în natură, alături de prieteni sau de familie.
Activitățile se desfășoară în spațiul de distracție instalat, de obicei, la baza pârtiilor.
Startul se dă la primele ore ale dimineții, iar voia bună ține până seara.
Cei care ajung la spațiul de distracție pot să participe la zeci de jocuri de iarnă cu premii, la provocări, dar și să se relaxeze pe fotolii puf sau să se încălzească în cort.
Sâmbătă seara este timpul pentru petrecere sau concerte pe zăpadă.
Accesul la toate activitățile Winter Tour este gratuit.
Cel mai vechi eveniment de iarnă din România
Winter Tour este cel mai vechi eveniment de iarnă din România, ajuns anul acesta la cea de-a zecea ediție.
Evenimentul s-a născut din dorința unor pasionați de munte de a promova pârtiile din România și de a aduce oamenii mai aproape de sporturile de iarnă și de natură.
A devenit repede un eveniment de anvergură pe pârtiile de schi, marcând parteneriate cu cele mai frumoase stațiuni de iarnă din țară.
An de an, în fiecare weekend, din ianuarie până în martie, gașca Winter Tour se află pe o altă pârtie din România, cu jocuri de iarnă, distracție, muzică, lecții de schi gratuite și concursuri.