Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi. În această perioadă s-au deschis în țară mai multe Târguri de Crăciun, unde expozanții îi îmbie pe vizitatori cu cadouri frumoase și produse de sezon. Un eveniment similar este organizat și la Fălticeni.
Târgul de Crăciun va avea loc pe 9 și 10 decembrie.
Cristina Negruț și Irina Victoria sunt inițiatoarele acestui eveniment, menit să dea o mână de ajutor artizanilor locali.
Târgul se va desfășura la Hotelul Turist, în sala B, și va fi deschis între orele 9 și 20.
Vizitatorii vor putea cumpăra decorațiuni de Crăciun, bijuterii, și creații realizate manual. La standuri vor mai fi obiecte decorative din rășină ecologica, lumânări, broderie, obiecte din lemn.
Cei care vor păși la Târgul de Crăciun vor putea achiziționa cafea, bunătăți, dar și o selecție selecție de vinuri.
De la suveniruri artizanale, la delicii culinare, târgul va fi un loc perfect pentru a-ți începe cumpărăturile de Crăciun și pentru a descoperi lucruri speciale pentru cei dragi.
Va fi organizată și o tombolă cu premii, pentru cei ce vor achiziționează produsele expuse.
20 de artizani locali vor fi prezenți la prima ediție, iar organizatorii promit să fie un târg pe gustul tuturor.
Cristina Negruț și Irina Victoria spun că s-au gândit la un astfel de eveniment, după ce au participat la un festival similar organizat la Rădăuți.
Târgul de Crăciun din Fălticeni promovează și reunește producătorii și artizanii locali, ale căror creații nu ajung la publicul larg. Acum au ocazia să expună produsele pregătite pentru sărbători cu care fălticenenii își pot înfrumuseța, de sărbători, casele.
Organizatorii vor ca anul viitor să desfășoare acest târg într-un spațiu mai mare, astfel încât toți producătorii și artizanii din zona Fălticeni să poată participa la eveniment.
Image by pvproductions on Freepik
Image by awesomecontent on Freepik