Fălticenenii reprogramați la proba traseu au două sesiuni suplimentare de examinare la sfârșitul lunii iulieActualitate

Fălticenenii reprogramați la proba traseu au două sesiuni suplimentare de examinare la sfârșitul lunii iulie

       Accesări: 3069

Vești bune pentru aspiranții la statutul de șofer. Candidații reprogramați, din Fălticeni și zona Fălticeni, care pentru susținerea probei de traseu au la dispoziție două sesiuni suplimentare de examinare. Acestea se vor desfășura pe 30 și 31 iulie.

Ambele sesiuni vor fi susținute în municipiul Suceava.

Comisiile de examinare vor fi alcătuite din lucrători ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava.

Vor putea susține examinarea candidații reprogramați pentru categoriile și subcategoriile B, C și E.

Timpul de așteptare s-a redus la 45 de zile

De câteva luni bune examinatori din alte județe sunt detașați în județul Suceava pentru a diminua decalajul existent între proba teoretică (sala) și proba practică (traseu), candidații fiind nevoiți să aștepte între cele două probe între șase și opt luni.

Situația, una fără precedent, s-a acutizat în primăvara acestui an, iar Prefectura Suceava, într-un final, a luat decizia așteptată atât de candidați, cât și de școlile de șoferi.

Comisiile de examinare, alcătuite din lucrători din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, la care s-au adăugat examinatori detașați din cadrul altor 17 servicii similare din țară și din București, au susținut în perioada 16 mai – 17 iulie, examinarea pentru categoriile și subcategoriile A, B, C, D pentru 7.872 candidați dintr-un total de 8.779 persoane programate.

Procentajul celor admiși se ridică la aproximativ 70%.

Cele mai ridicate procente sunt la categoriile A (A1, A2, AM) – 92,78%, și C (C1+CE) – 85.59%. La categoria D (D1, DE, D1E) au fost admiși 83,87% dintre candidați, iar la categoria B (B1+BE) au fost declarați admis 66,01% dintre candidați.

ȘTIRI