Ignoranța se plătește scump. Un bărbat din municipiul Fălticeni va petrece 24 de ore în arest pentru abateri săvârșite la regimul rutier. Sâmbăta trecută el se deplasa cu un autoturism Audi, fiind oprit de polițiști, în jurul orei 17, pe strada Armatei, la intersecția cu strada Cloșca.
Agenții patrulei Compartimentului Siguranţă Publică şi Patrulare din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni nici nu bănuiau că aveau în față un candidat la un dosar penal.
Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, emana halenă alcoolică și a recunoscut că nu are permis de conducere.
Polițiștii l-au testat cu etilotestul, aparatul indicând o alcoolemie de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Oamenii legii l-au condus la Spitalul Municipal Fălticeni pentru recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirea alcoolemiei.
Aici a refuzat prelevarea probelor biologice.
Fălticeneanul s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unu vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau altor substanțe”, „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără permis de conducere” și „refuz de recoltare a probei biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”.
Marți după-amiază polițiștii au dispus măsura reținerii autorului faptei pentru 24 de ore, acesta fiind trimis în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Suceava.
Procurorul de caz urmează să decidă ce măsură preventivă va aplica în acest caz.