Educația este un factor important în dezvoltarea personală. Programul Erasmus+ le-a facilitat oportunități deosebite elevilor și profesorilor Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” care au încheiat recent un proiect internațional. Obiectivele acestuia au fost bifate odată cu ultimele două întâlniri desfășurate în Bulgaria și Polonia, întâlniri ce au produs experiențe inedite.
Proiectul „Do best with waste”, lansat de unitatea de învățământ din Fălticeni, s-a desfășurat timp de 24 de luni, alături de parteneri europeni, iar impactul pozitiv al acestuia este redat în relatările elevilor participanți.
Autorii proiectului spun că acesta a devenit și mai valoros în contextul noilor exigențe privind combaterea risipei, punerea accentului pe reciclarea materialelor, conservarea și economisirea energiei, precum și descoperirea soluțiilor energetice ale viitorului.
În lunile noiembrie și decembrie s-au desfășurat ultimele două mobilități, alături de partenerii din Portugalia (Esposante), Turcia (Ankara), Italia (Bologna) și țările gazdă Polonia (Limanova) și Bulgaria.
Mobilitate în Bulgaria
Ultima etapă din proiect, cu participare mixtă, profesori-elevi, s-a desfășurat la Stara Zagora, în perioada 24 octombrie – 28 octombrie 2022, gazdă fiind școala ”Kiril Hristov”.
Din partea școlii fălticenene au participat elevii Iustin Ceparu, Luca Ivanov, Rafael Negru și Vlad Petrov, împreună cu profesorii Florin Onesim, Daniel Olariu și Adrian Țipău.
Aici s-au desfășurat atelierele de lucru care au vizat identificarea comportamentelor iresponsabile față de natură, în care sunt abandonate prea ușor materiale care pot fi reutilizate sau reciclate.
Elevii au învățat lucruri noi, pe baza prezentării celor mai recente studii efectuate și le-a fost stimulată creativitatea, în direcția activării unor soluții practice, salvatoare pentru planetă, aflate la îndemână, în acord cu vârsta fiecărui om de pe Pământ.
Mobilitatea le-a oferit oaspeților români, dar și celorlați parteneri, posibilitatea cunoașterii locurilor care definesc regiunea Stara Zagora aflată în inima Bulgariei. Elevii și profesorii implicați în proiect au vizitat un muzeu etnografic, catedrala, centru de reabilitare pentru animale sălbatice rare, muzeul de istorie, cât și complexul de petrecere a timpului liber pentru copii, în atmosfera vieții medievale.
Elevii Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” au povestit din experiențele acestei mobilități, care lasă în urmă amintiri dintre cele mai frumoase.
”Luni, 24 octombrie, a fost prima zi din Erasmus, iar prima activitate a fost ceremonia de deschidere la Școala ”Kiril Hristov” din Stara Zagora, acolo unde am fost întâmpinați, la intrare, de doi elevi din clasele mai mici, în port popular, care ne-au urat bun-venit, oferindu-ne pâine și miere. În scurt timp, am ajuns și în curtea școlii. Aici, un grup de copii, îmbrăcați în costume tradiționale, ne-a oferit un program de cântec și dans, încheiat cu prinderea într-o horă a tuturor participanților. A urmat vizitarea școlii, inclusiv a sălii de sport și a cantinei, unde am luat prânzul și primul contact cu o mâncare specific bulgărească. A doua activitate a fost un workshop, în cadrul căruia au fost formate două echipe, fiecare primind câte un obiectiv, pe care să-l atingă până la finalul săptămânii, pe teme de ecologie. Apoi, am vizitat un centru de reabilitare pentru animale sălbatice, în principal vulturi loviți sau păsări mari cu diverse dizabilități, pentru care se încearcă reintegrarea în mediul din care provin. La finalul zilei, cina s-a desfășurat în familiile elevilor bulgari parteneri, unde ne-am simțit bine și am apreciat efortul de bună gazdă. Ziua de luni mi s-a părut o zi interesantă și promițătoare pentru ce avea să urmeze.” (Vlad Petrov)
”Ziua a doua, marți, a fost dedicată, în întregime, orașului Plovdiv, al cărui tur l-am și făcut. Astfel, am vizitat Muzeul Etnografic, unde am recunoscut multe piese similare cu ceea ce avem și noi în muzeele noastre. Am mers în orașul vechi, am vizitat un muzeu nou realizat, modern, în care erau prezentate diferite mozaicuri descoperite, cu mari părți în formă intactă. Înăuntrul muzeului am putut vedea bazilica în miniatură, care aproape că mi-a captat întreaga atenție, prin ceea ce o făcea mai interesantă și anume posibilitatea de a schimba culorile sale, apăsând patru butoane. Dar, cel mai mult mi-au atras atenția niște „ochelari VR” proiectați să ruleze imagini cu interiorul bazilicii, având posibilitatea să rotești „ochelarii” pentru a observa împrejurimile bazilicii.” (Rafael Negru)
”Am început ziua de miercuri cu o vizită la primăria orașului Stara Zagora. Ni s-a vorbit despre țara lor și, în special, despre orașul în care am fost primiți, cu referire și la școala parteneră nouă în proiect. Modul în care s-au exprimat a fost foarte frumos și am putut înțelege întregul discurs. După ce am fost primiți cu o salată bulgărească la restaurant, am mers la Muzeul Regional de Istorie, unde erau diverse exponate de pe vremea romanilor sau replici ale acelora, de la farfurii din aur până la sculpturi în piatră. Impresionantă s-a dovedit a fi și colecția de veșminte romane specifice fiecărei categorii sociale. Ultima vizită a fost la grădina zoologică din oraș. Pe un domeniu foarte întins, erau animale ce variau de la păsări (papagali, curcani, rațe sălbatice, gâște, vulturi, bufnițe, berze, păuni), la mamifere mici (iepuri, maimuțe, capre, capybara), până la patrupede mari (urși, tigri, lei, lupi, berbeci, cerbi, lame). A fost o zi minunată în care am aflat despre istoria bogată a orașului, am descoperit ce animale sălbatice pot conviețui în același perimetru și ce sunete pot scoate unele dintre ele!” (Luca Ivanov)
”Ziua de joi a fost una dintre preferatele mele, deoarece am vizitat foarte multe locuri interesante. De dimineață m-am trezit entuziasmat, m-am pregătit pentru întâlnirea cu ceilalți din proiect, în holul hotelului, la recepție, de unde am și pornit spre autocarul care avea să ne ducă la o fermă de struți. Acolo, era și un magazin care promova în special produse făcute din trandafiri, dintre care am și cumpărat câte ceva pentru acasă. De fapt, ziua aceasta era numai despre trandafiri, care reprezintă simbolul Bulgariei. Următoarea oprire a fost la Damascena Ethnographic Complex, unde am văzut mai multe unelte și instrumente vechi tradiționale, în special butoaie pentru ulei de trandafir. La un moment dat, am urcat undeva niște trepte către o clopotniță, unde se spunea că trebuie să-ți pui o dorință când auzeai sunetul clopotului, pe care trebuia să îl tragi. În același complex, am putut vedea o scenă pentru spectacole, cu tribune și trandafiri printre acestea, un restaurant pe două nivele, cu multe statuete sculptate la intrare și un magazin intern cu produse obținute din trandafiri. Ultimul obiectiv turistic a fost Rose Museum in Kazanlak unde am aflat cum și cât de greu se obține uleiul de trandafir. Bulgaria m-a surprins enorm cu toate locurile pe care le-am vizitat în fiecare zi.” (Iustin Ceparu)
”Vineri – ultima zi petrecută în Stara Zagora, Bulgaria, dar și cea mai interesantă pentru mine.
Toți participanții proiectului Erasmus+ ne-am trezit dis-de-dimineață pentru a ne porni spre o tabără de antrenament, din Bagatur, într-o pădure. Când am ajuns în tabără, totul părea foarte vechi, dar foarte interesant. Înăuntru se afla o arenă pentru lupte, unde am făcut diverse exerciții pentru urcarea rapidă pe un cal, săritura peste trei ,,scaune” de diferite înălțimi, dar exercițiul meu preferat a fost trasul sforii, unde au fost alese două echipe de câte 10 jucători. După aceste „jocuri”, am fost „fugăriți” cu un cal, de două ori în jurul arenei (nu am fost în niciun moment în pericol, totul fiind controlat de către organizatori). A urmat cel mai interesant joc pentru toți: Lupta cu săbii și scuturi (desigur că acestea au fost false, confecționate dintr-un material moale). În ultima parte, voluntarii taberei ne-au învățat cum să tragem cu arcul la țintă. Pot spune că ziua de vineri a fost cea mai frumoasă zi din întreaga mobilitate în Bulgaria.” (Rafael Negru)
Mobilitate în Polonia
Ultimul capitol al proiectului s-a derulat în luna decembrie în orașul Limanowa (Polonia) timp de trei zile, școala fălticeneană fiind reprezentată de profesorii Florin și Cristina-Maria Onesim.
Oaspeții români și cei din proiect au fost primiți cum se cuvine, aceștia participând la o ceremonie de deschidere de deosebită.
Invitații au luat parte la un atelier de lucru, în care au fost făcute cunoscute prezentările țărilor partenere, urmate de vizite la muzeul, galeria, biserica și librăria orașului.
Un moment inedit l-a constituit întâlnirea cu creatorii de ornamente și scrisori, destinate perioadei Crăciunului, realizate de pensionari activi și dornici de muncă.
Frumusețile locurilor i-au impresionat pe partenerii din proiect, aceștia participând la diferite activități în Zakopane, un renumit centru turistic din Polonia.
Un alt moment inedit s-a dovedit întâlnirea cu primarul localității, discuțiile fiind axate pe istoria locurilor, pe facilitățile oferite de primărie pentru școală și despre proiectele de viitor care urmează a fi implementate.
Printre activitățile din această mobilitate s-a aflat și un atelier de artizanat, fiecare participant fiind invitat să creeze globuri de Crăciun din materiale reciclabile.
În ultima zi, partenerii din proiect au fost invitați să descopere Cracovia, un oraș cu un trecut impresionant. Castelul Wawel și Muzeul Național, cu multitudinea de colecții personale, au fost printre obiectivele vizitate.
Reprezentanții Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” spun că mobilitățile din toate cele cinci țări, au oferit experiențe inedite atât elevilor, cât și profesorilor.
Contactul cu noile culturi și obiceiuri, orele de curs, total diferite față de cele desfășurate în România, multitudinea de activități și de ateliere de lucru care, fără îndoială, au crescut nivelul de cunoștințe al elevilor, noile mijloace și metode pentru profesorii participanți, care pot sprijini procesul instructiv-educativ în școala fălticeneană, sunt factorii care au adus beneficii și experiențe inedite pentru toți partenerii din proiectul internațional „Do best with waste”.