Accesări: 2282

Condusul mașinilor și consumul de alcool sunt mereu incompatibile. Șoferii ar trebui să conștientizeze pericolele, dar și rigorile legii, atunci când amestecă cele două situații. Cu toate acestea, există participanți la trafic care au alte opinii și se aventurează pe drumurile publice.

Numeroase dosare penale sunt întocmite lunar de polițiștii din zona Fălticeni, pe fondul conducerii sub influența alcoolului, uneori cu consecințe grave, alteori mai puțin grave.

Un nou dosar penal a fost întocmit miercuri, în urma unui eveniment rutier petrecut pe raza comunei Mălini.

Agenții de poliție s-au deplasat la fața locului, fiind sesizați că un autoturism a intrat într-un parapet.

Polițiștii din cadrul SPR 7 Malini au constatat că la data de 24 mai, în jurul orei 20.20, un tânăr de 28 ani a condus autoturismul pe DJ. 209 B, din direcția Văleni spre centrul satului Mălini.

În urma cercetărilor, aceștia au stabilit că într-o curbă la stânga, bărbatul a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un parapet metalic aflat marginea părții carosabile.

Din impact au rezultat pagube materiale. Nu au fost victime.

Polițiștii l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest, valoarea indicată de aparat fiind de de 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost condus la spitalul din Fălticeni pentru recoltarea de probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.

Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru la comiterea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe”.

ȘTIRI