Accident rutier în comuna Bunești. Autoturism răsturnat pe șosea. Trei persoane au fost transportate la spitalRural

Accident rutier în comuna Bunești. Autoturism răsturnat pe șosea. Trei persoane au fost transportate la spital

       Accesări: 2890

Zi cu ghinion pentru ocupanții unei mașini. Autoturismul, marca Audi s-a răsturnat pe partea carosabilă, pe raza localității Bunești. Cauza producerii accidentului rutier urmează să fie stabilită.

Incidentul s-a produs marți dimineața, în jurul orei 8, pe DN 2.

Mașina era condusă de o tânără de 19 ani.

Au intervenit echipajele pompierilor Detașamentului Fălticeni cu autospecială pentru descarcerare.

La fața locului au sosit și paramedicii SMURD, sprijiniți de două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

În autoturism se aflau doi minori.

Copiii au vârsta de 10 ani și, respectiv, 10 luni.

Persoanele, toate domiciliate în județul Suceava, au fost preluate de către echipajele medicale și paramedicale și transportate la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.

Traficul (DN2) s-a desfășurat alternativ pe un singur sens pentru câteva zeci de minute, pentru efectuarea măsurătorilor la fața locului și preluarea victimelor de către echipajele SMURD ȘI SAJ.

Poliția Rutieră Fălticeni desfășoară cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

ȘTIRI