Rânduri pentru suflet și minte. Iubitorii de cultură din Fălticeni sunt invitați la un eveniment în care literatura, arta plastică și muzica se vor reuni sub un singur acoperiș. Vineri au loc două lansări de carte la Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu”,
Scriitoarea fălticeancă Lili Crăciun revine acasă, în miez de toamnă, cu două volume de proză ce vor fi prezentate publicului într-un cadru aparte.
Cărțile autoarei, „Ancora” și din „Din colțul prispei”, își fac debutul în peisajul literar local, recenziile acestora urmând să fie introduse auditoriului de profesoara doctor Mihaela Grădinaru,
Decorurile vor fi pe măsură. Lansările de carte vor fi subliniate vizual de expoziția de grafică semnată de Mihai Pânzaru-PIM, cu lucrări inspirate din poeziile lui Ciprian Porumbescu.
Grupul vocal „Moldova”, coordonat de profesoara Lenuța Rusu, va aduce acordurile muzicale în cadrul manifestării culturale.
Lănsările de carte au loc vineri, 21 octombrie, de la ora 13.
Evenimentul va fi moderat de Gabriela Teișanu, consultant în cadrul Centrului Cultural Bucovina.