Eveniment în comuna Drăgușeni. Elevi și cupluri premiate, folclor autentic, joc și voie bună la zi de sărbătoareRural

Eveniment în comuna Drăgușeni. Elevi și cupluri premiate, folclor autentic, joc și voie bună la zi de sărbătoare

       Accesări: 626

Sărbătoare cu multă voie bună în ultima duminică din luna iulie. Autoritățile comunei Drăgușeni au marcat ziua localității printr-un program special, cu invitați la fel de speciali. Organizatorii, Primăria și Consiliul Local, au desfășurat întregul program în cadrul evenimentului „Cântec, joc și voie bună”, un spectacol devenit tradiție.

Localnicii, dar și invitații din comunitățile învecinate, au asistat la un spectacol de peste șapte ore, presărat cu folclor autentic, momente de suflet și unele care au aparținut tinerelor talente locale.

Primarul Vasile Lică Cepoi s-a adresat celor prezenți, în deschiderea evenimentului, urându-le bun venit tuturor și amintind că ziua comunei este una cu însemnătate aparte pentru fiecare drăgușenean.

Elevii Școlii Gimnaziale „Luca Gavril” au fost în centrul atenției, aceștia oferind un program muzical variat, răsplătit cu aplauze de public.

Pentru că educația ocupă un loc important, copiii cu cele mai bune rezultate la învățătură au fost premiați și la ediția din acest an.

Evidențiate au fost și performanțele din administrația publică.

Senatorii Ioan Stan și George Mândruță, garanții mai multor proiecte sprijinite de la nivel guvernamental, au vorbit despre implicarea primarului Cepoi și despre spiritul întreprinzător de care dă dovadă.

Demnitarii social-democrați au arătat că investițiile derulate au schimbat fața localității, iar noi proiecte urmează să fie implementate.

La astfel de evenimente nu aveau cum să fie uitați familiștii model.

Cuplurile care au sărbătorit 50 de ani de căsnicie au fost invitate pe scenă, edilul comunei Drăgușeni exprimându-și recunoștința față de cei care au trecut testul longevității conjugale la Nunta de Aur.

Diplomele aniversare oferite de autoritățile locale au fost însoțite de câte un buchet de flori și un mic dar pentru acest moment jubiliar.

Programul muzical s-a dovedit unul complet. Un regal de folclor autentic s-a derulat timp de câteva ore.

Îndrăgiții interpreți Mihaela Gurău, Mihaela și Ciprian Istrate, Alexandra Barna, Sânziana Loghin și Laura Lungu au încântat publicul cu recitalurile lor.

Dansatorii și soliștii Ansamblului „Ciprian Porumbescu” au desăvârșit programul manifestării cu momente coregrafice și muzicale de excepție.

Solistul Dan Ciotoi (ex-solistul formației Generic) s-a bucurat un public cald și receptiv la melodiile de petrecere, atmosfera creată de ritmurile de petrecere fiind una specială.

Ziua comunei Drăgușeni s-a încheiat cu un program muzical pentru tineri, discotecă în aer liber, până seara târziu.

ȘTIRI