Eveniment în comuna Boroaia. Ansamblurile folclorice au concurat la Festivalul „Comori de suflet românesc”Rural

Eveniment în comuna Boroaia. Ansamblurile folclorice au concurat la Festivalul „Comori de suflet românesc”

       Accesări: 1797

Un regal al cântecului popular românesc. Duminică s-a desfășurat în comuna Boroaia ultima etapă din cadrul Festivalului concurs „Comori de suflet românesc”. 20 de ansambluri și formații folclorice din zona Fălticeni și Suceava au concurat în cadrul acestui eveniment.

Manifestarea s-a derulat la Căminul Cultural „Mihai Boleac”, gazda festivalului fiind solista Florina Bîgu.

Artiștii au oferit timp de patru ore un spectacol de folclor, în care jocul, cântecul și portul popular au readus în atenție elementele de tradiție ale satului românesc din nordul Moldovei.

Primarul Vasile Berariu s-a adresat publicului și invitaților în deschiderea evenimentului, arătând că este onorat de prezența acestora și de desfășurarea evenimentului, în timp ce artistul Călin Brăteanu și-a exprimat bucuria de organizării acestei manifestări în comuna Boroaia, localitate model pentru comunitățile rurale din zona Fălticeni.

Artiștii grupului folcloric „Flori Boroiene”, condus de profesorul interpret Marius Dochița, au deschis programul Festivalului concurs județean, pe scenă urcând rând pe rând, formațiile și ansambluri înscrise la concurs.

Din zona Fălticeni au participat Ansamblurile Străjerii (comuna Dolhești), Răzeșii (comuna Baia), „Flori de măr” (comuna Râșca), „Bogdana” (Bogdănești”), „Flori de Mălin” și „Obcina Stânișoarei” (comuna Mălini), „Megieșii” (comuna Cornu Luncii) și „Izvorașul” (orașul Liteni).

Municipiul Fălticeni a fost reprezentat de ansamblurile „Micii răzăși” și „Moldava”, din cadrul Clubului Copiilor Fălticeni, conduse de profesoara interpret Lenuța Rusu.

Din zona Suceava au participat formații și ansambluri folclorice din Cârlibaba, Bălcăuți, Șaru Dornei, Fântânele, Moara, Zamostea, Siret, Frumosu și Bosanci.

În cadrul evenimentului, fără statut de participant, au mai evoluat formația de dansuri „Cetinița” și solistul Andrei Munteanu, ambii din comuna Boroaia.

Reprezentațiile ansamblurilor concurente vor fi evaluate de un juriu de specialitate, din care fac parte Călin Brăteanu (directorul Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii tradiționale), Ion Băițan (directorul Școlii de Artă „Ion Irimescu” Suceava), Alexandru Havriliuc (folclorist), Gabriela Teișanu (consultant artistic Centrul Cultural Bucovina), Ancuța Crețu (consultant artistic și coregrafic Centrul Cultural Bucovina).

Câștigătorul fazei zonale va fi prezenta la etapa finală ce se va desfășura în vara acestui an la Câmpulung Moldovenesc.

ȘTIRI