Eveniment dedicat datinilor de iarnă. Formațiile de obiceiuri și tradiții au încântat publicul din comuna BuneștiEveniment

Eveniment dedicat datinilor de iarnă. Formațiile de obiceiuri și tradiții au încântat publicul din comuna Bunești

       Accesări: 174

Datinile străbune ocupă un loc aparte în comunitățile rurale. Transmise din generație în generație, tradițiile de iarnă sunt readuse în atenție prin intermediul unor evenimente locale. În ajunul Anului Nou, mai multe spectacole sunt organizate în zona Fălticeni, spectacole ce evocă bogăția de obiceiuri.

Primăriile și Consiliile Locale susțin aceste evenimente atât din punct de vedere financiar, cât și organizatoric, astfel încât publicul să aibă parte cea mai bună experiență la final de an.

Întâlnirea cu păstrătorii de tradiții este așteptată cu bucurie, momente ce amintesc de vremurile în care urătorii veneau la casele oamenilor ca să vestească sosirea Anului Nou.

Un regal de colinde și urături s-a desfășurat și în comuna Bunești.

Aici au fost prezentat datini și tradiții de Anul Nou din zona Regatului, dar și din zona Bucovinei.

Manifestarea a fost organizată în fața noului Muzeu al Satului, vechea primărie, pe platoul căreia au evoluat formațiile.

Primarul Ioan Ștefan s-a adresat publicului spectator cu un mesaj de bun venit, amintind că rolul acestui eveniment este de unul de promovare pentru tradițiile lăsate moștenire de la strămoși.

Au luat parte cete de colindători și urători din comuna Bunești, dar și formații din localitățile învecinate.

Arnăuții, urșii, caprele din satele Petia, Uncești, Podeni și Bunești au făcut un spectacol pe cinste, în ajunul Anului Nou.

Urșii din Vadu Moldovei au avut două reprezentații, care au generat bucurie, amuzament și, bineînțeles, aplauze.

Participanții au primit conform tradiției locului, din partea organizatorilor, Primăria și Consiliul Local Bunești, mere și colaci.

Edilul Ioan Ștefan s-a adresat la final cu un mesaj de mulțumire pentru cei implicați în organizarea evenimentului. Urări de sănătate și belșug, au fost transmise, întregii comunități locale, împreună cu tradiționalul „La mulți ani”.

ȘTIRI