Evaluarea Națională 2023. Rezultatele obținute în Fălticeni. Singura medie de 10 este la Colegiul „Mihai Băcescu”Educație

Evaluarea Națională 2023. Rezultatele obținute în Fălticeni. Singura medie de 10 este la Colegiul „Mihai Băcescu”

       Accesări: 5206

Continuă emoțiile pentru elevii de gimnaziu. Aceștia au aflat astăzi notele pe care le-au obținut la Evaluarea Națională. Examenul s-a desfășurat pe 19 și 21 iunie, cu probele la limba română și matematică.

La nivelul municipiului Fălticeni au fost 300 de elevi înscriși, de la patru școli și două colegii.

Rata de participare la Evaluarea Națională este de 98%.

Doar doi elevi au absentat de la examen.

De menționat faptul că niciun elev nu a fost eliminat de la examen.

Mediile obținute de absolvenții de gimnaziu au fost afișate la avizierele centrelor de examen, dar și pe portalul electronic dedicat Evaluării Naționale.  

La fel ca și în anii din urmă, rezultatele elevilor sunt anonimizate, fiind utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților.

Rezultatele finale vor fi publicate pe 4 iulie. 

Cele mai mari medii obținute în Fălticeni

Sesiunea 2023 s-a încheiat, iar elevii vor fi repartizați la licee și colegii pe baza mediilor obținute la Evaluarea Națională.

Anul acesta există o singură medie de 10. Aceasta aparține elevului Denis Dorneanu de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”.

La nivelul zonei Fălticeni mai este o medie de 10 la Școala „Nicolae Labiș” din Mălini, reușită de eleva Maria Gogan.

La nivel județean 15 elevi au obținut media 10.

Următoarele trei cele mai mari medii de la nivelul municipiului Fălticeni, sunt 9,92 și 9,87, și aparțin unor elevi de la Școlile „Mihail Sadoveanu” și „Ion Irimescu”, respectiv Colegiul Național „Nicu Gane”.

La sesiunea 2023 sunt șapte note de 10 la matematică și trei note de 10 la limba română.

Clasamentul primelor 15 de medii la Evaluarea Națională (Fălticeni)

NumărMedia RomânăMatematicăUnitate
1101010Colegiu Tehnic „Mihai Băcescu”
29,929,8510Școala „Mihail Sadoveanu”
39,879,7510Școala „Ion Irimescu”
9,879,7510Colegiul Național „Nicu Gane”
49,82109,65Școala „Ioan Ciurea”
59,809,6010Școala „Mihail Sadoveanu”
9,809,6010Colegiul Național „Nicu Gane”
69,779,809,75Școala „Ioan Ciurea”
79,759,859,65Colegiul Național „Nicu Gane”
9,759,609,90Colegiul Național „Nicu Gane”
89,729,709,75Școala „Ion Irimescu”
99,70109,40Școala „Ion Irimescu”
109,679,809,55Colegiul Național „Nicu Gane”
9,679,609,75Școala „Alexandru Ioan Cuza”
119,659,3010Colegiul Național „Nicu Gane”
129,629,859,40Colegiul Național „Nicu Gane”
139,609,709,50Școala „Ion Irimescu”
9,609,609,60Colegiul Național „Nicu Gane”
149,579,759,40Școala „Ioan Ciurea”
159,509,809,20Colegiul Național „Nicu Gane”
9,509,709,30Școala „Ioan Ciurea”

Depunerea contestațiilor

Elevii nemulțumiți de note pot depune contestații la centrele de examen sau le pot transmite prin mijloace electronice, în zilele de 28 iunie (între orele 16:00 – 19:00) și 29 iunie (între orele 8:00 – 12:00).

Candidaţii care depun/transmit prin mijloace electronice contestaţii completează şi semnează o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă de faptul că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

Ce subiecte au fost anul acesta

La prima probă scrisă, cea de Limba şi Literatura română, elevii au primit cerințe în baza a două texte suport, și anume „Limir – Împărat” de Ioan Slavici şi „Deşertul pentru totdeauna” de Octavian Paler.

De asemenea, candidații au avut o caracterizare de personaj.

Evaluarea Națională a continuat, miercuri, 21 iunie, cu proba scrisă la Matematică.

Doar două exerciții, dintre cele 18 primite de elevi, cele de la geometrie, au fost mai puțin abstractizate și au avut elemente care să amintească de aplicabilitatea matematicii în viața reală.

ȘTIRI