Potrivit celui mai recent raport de monitorizare a epidemiei COVID-19 pe teritoriul României, prezentat de Institutul Naţional de Sănătate Publică, evoluţia la nivelul judeţului Suceava este pe un trend stabil.
În săptămâna 3-9 august 2020, s-au înregistrat 157 de cazuri noi de infectare şi 11 decese. În total, la sfârşitul săptămânii trecute, în Suceava erau înregistrate 4741 de cazuri de infectare şi 329 de decese.
Faţă de această situaţie, în primele patru zile ale acestei săptămâni au fost înregistrate alte 101 cazuri de infectare, fiind anunţate decese în doar două zile (fără a se comunica şi numărul exact al acestora).
În ultimele 24 de ore, în judeţul Suceava au fost internate 14 persoane diagnosticate cu Covid – 19, a anunţat Direcţia de Sănătate Publică Suceava. În același interval de timp fiind externate 13 persoane declarate vindecate.
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică au fost confirmate încă 37 de cazuri de infectare în judeţul Suceava, iar alte 4 cazuri sunt pozitive în urma retestării. De la începutul crizei medicale au fost infectaţi 4842 de suceveni, dintre acestea 3979 au fost declarate vindecate.
În județul Suceava sunt 325 de cazuri de infecție Covid -19 în evoluție.
Joi, 13 august, în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 143 de pacienți sunt diagnosticați cu Covid- 19 iar 136 de pacienți sunt în zona tampon. Dintre pacienți diagnosticați Covid- 19, 87 pacienți prezintă forme medii ale bolii, 43 forme ușoare, iar 13 pacienți cu forme grave sunt internați în secția ATI, dintre care trei sunt ventilați mecanic.
De asemenea, la Spitalul Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 63 pacienți diagnosticați cu Covid- 19 și 10 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.
Numărul total de persoane testate până în prezent este de 37129 persoane, în ultimele 24 de ore fiind testate 280 de persoane.
Se află în carantină 485 de persoane, iar în izolare la domiciliu sunt 93 de persoane.
În cursul zilei de 12 august 2020, polițiștii au desfășurat activități în context Covid 19, fiind verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse 459 persoane.
De asemenea, au fost verificate 79 societăți comerciale. Au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de 6500 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și neluarea măsurilor pentru diminuarea impactului riscurilor conform Legii nr.55/2020.
Datele înscrise în prezentul comunicat sunt din situațiile oficiale întocmite și transmise de instituțiile competente.
Evoluţia epidemiei la nivel naţional
Până joi, 13 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 66.631 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
31.547 pacienți au fost declarați vindecați și 7.253 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.454 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 571 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 2.860 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 53 de decese (32 bărbați și 21 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Buzău, Caraș – Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.437. Dintre acestea, 478 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.450.269 de teste. Dintre acestea 22.649 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.999 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 8.650 la cerere.
Pe teritoriul României, 7.935 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.421 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 20.775 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 101 de persoane.