Accesări: 710

Au încheiat cursurile și urmează să-și înceapă cariera. Absolvenții Școlii de Jandarmi Subofițeri „Petru Rareș” din Fălticeni, promoția noiembrie 2021 – octombrie 2022, se pregătesc pentru ultimul moment important din viața de elev militar. Aceștia vor participa vinerea aceasta la ceremonia de absolvire.

Festivitatea se va desfășura în centrul municipiului Fălticeni.

Vor fi prezente la eveniment oficialități locale, reprezentanții școlii militare și ai Jandarmeriei Române.

Cu ocazia acestor ceremonii, în ultimii ani, au avut loc și câteva surprize.

Absolvenții jandarmi obișnuiesc să facă cereri în căsătorie, dacă jumătatea lor este tot absolventă din cadrul școlii militare din Fălticeni.

Actuala promoție are 266 de absolvenți, dintre care 251 sunt băieți, iar 15 fete.

În cadrul festivității, tinerii jandarmi vor primi gradul de sergent major.

Săptămâna viitoare, cei 266 de subofițeri se vor prezenta la Inspectoratele Județene de Jandarmi pentru stabilirea structurilor în care își vor desfășura activitatea.

Aceștia vor avea parte și de un scurt concediu înaintea începerii serviciului.

Următoarea sesiune de admitere este anunțată pentru perioada pentru perioada octombrie – decembrie 2022. Cererile de înscriere se depun la unitățile de recrutare până pe 4 noiembrie.

ȘTIRI