Elevii cu spirit de antreprenor au venit la Târgul firmelor de exercițiu. Concurs găzduit de Colegiul „Vasile Lovinescu”Educație

Elevii cu spirit de antreprenor au venit la Târgul firmelor de exercițiu. Concurs găzduit de Colegiul „Vasile Lovinescu”

       Accesări: 2705

Drumul către libertatea financiară poate începe de pe băncile liceului. Tinerii cu idei de afaceri și spirit antreprenorial și-au dat întâlnire și anul acesta la Târgul firmelor de exercițiu. Competiția județeană, care prezintă idei de afaceri, s-a desfășurat la Colegiul „Vasile Lovinescu”, iar concurența, sub toate aspetele ei, a fost acerbă.

22 de echipe de la unități liceale cu profil tehnic din Fălticeni, Gura Humorului, Pașcani, Rădăuți și Suceava au participat vineri, 5 mai, la etapa finală.

Fiecare echipă și-a organizat un stand unde și-a prezentat afacerea, serviciile, ofertele și produsele pe care le poate propune clienților.

Municipiul Fălticeni a fost reprezentant la Târgul firmelor de exercițiu de Colegiul „Vasile Lovinescu”, gazda competiției, și de Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”.

Numeroși parteneri și invitați

La deschiderea târgului au fost invitați reprezentanți din mediul educațional, al administrației locale, și, evident, din cel antreprenorial.

Cristi Acatrinei, directorul Colegiului „Vasile Lovinescu”, le-a adresat competitorilor și invitaților un gând de bun venit subliniind rolul acestui concurs.

Discursuri au susținut inspectorul general școlar Grigore Bocanci, primarul Cătălin Coman și Narcisa Vultur, director BCR Fălticeni.

Târgul firmelor de exercițiu are ca parteneri ROCT (Centrala Reţelei Firmelor de Exerciţiu din România, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Primăria Municipiului Fălticeni, Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri (Universitatea Suceava) și Asociația Generații pentru Generații din cadrul Colegiului „Vasile Lovinescu” Fălticeni.

Sponsorii concursului au fost CAR Învățământ Fălticeni și Kaon.

Juriu exigent și firme de exercițiu la înălțime

Ideile de afaceri au fost atent analizate de un juriu.

Reprezentanți ai ISJ Suceava, profesori, coordonatori de firme de exercițiu și reprezentanţii agenţilor economicilor au format juriul concursului, iar misiunea lor nu a fost deloc ușoară.

Toate cele 22 de standuri și firme de exercițiu au fost la înălțime, la capitolul imagine, prezentare, ofertă, servicii. Echipele participante au fost atente la detalii și au căutat să se evidențieze prin calitate, diversitate și idei originale.

Fiecare idee de afacere avea unul sau doi profesori coordonatori care i-au inițiat pe elevi în lumea antreprenoriatului.

Tinerii de liceu s-au dovedit foarte creativi și au plusat la capitolul imagine, cea care contează enorm în succesul unei afaceri.

În ceea ce privește domeniile pe care participanții și le-au ales pentru firmele de exercițiu sunt dintre cele mai variate. De la turism, la publicitate, vânzare de cafea, patiserie, florărie, organizatori de evenimente, producători de sucuri naturale și din domeniul artizanatului.

Firme și activități antreprenoriale în toată regula

Pentru ca totul să fie cât mai aproape de realitate, în cadrul târgului au fost realizate tranzacţii prin intermediul facturilor și ordinelor de plată operate în contul virtual deschis la Banca ROCT.

Fiecare firmă de exercițiu s-a lansat cu un portal electronic (pagină de prezentare), un catalog de produse, un pachet de materiale promoționale și un spot publicitar.

Atmosfera de la târg a fost, dincolo de spiritul concurențial, una plină de culoare, interactivă și dinamică.

Tinerii liceeni au etalat propria viziune asupra unui tip de afacere, cu tot ceea ce presupune partea de prezentare, ofertă, produse, vânzare și promovare.

De remarcat faptul că cele două colegii participante din Fălticeni au avut la Târgul firmelor de exercițiu câte două și, respectiv, nouă standuri care au pus foarte mare accent pe calitate.

60 de premii pentru cei mai buni

Firma de exercițiu este rampa de lansare în carieră.

Ea reprezintă o metodă de predare inovatoare, orientată spre practică – modelul unei întreprinderi în care activităţile derulate de o firma reală devin transparente pentru procesul de învăţare.

În această lume de afaceri simulată, cu parteneri naţionali şi internaţionali reali, se promovează calificari-cheie precum lucrul în echipă, motivaţia de a lucra, flexibilitatea şi rezistenţa la stres, dorinţa de a lua decizii, competenţe privind rezolvarea conflictelor şi mai ales sensibilitatea interculturală.

Scopul acestui proiect este de integrare a cunoştintelor de la diverse discipline şi dobândirea de abilităţi antreprenoriale, perfecţionarea comportamentelor personale şi totodata identificarea potenţialului propriu al elevilor în domeniul antreprenoriatului, managementului organizaţional, organizarea resurselor umane, contabilitate, corespondenţă comercială, limbă straină, informatică, legislatie.

Instruirea în acest tip de firma oferă elevului competenţe profesionale „Să ştie ce să facă şi cum să facă”.

Pregătirea pentru târg este o provocare pentru firmele de exerciţiu. Elevii pot conduce în mod real negocieri, învaţă să facă afaceri şi îşi dezvoltă încrederea în forţele proprii.

Experienţa de a conduce direct negocierile şi de a dezvolta spiritul de echipă pot fi exersate cu succes în cadrul unui târg al firmelor de exerciţiu.

Jurizarea s-a desfășurat pe 10 secțiuni, fiecare cu câte șase premii.

Lista câștigătorilor și ierarhia din concurs poate fi accesată aici.

ȘTIRI