Au trecut prin probele emoțiilor și cele care au relevat cunoștințele. Elevii care se pregătesc să încheie gimnaziul au susținut Simularea Evaluării Naționale, primul test de verificare înaintea celui pe care îl vor susține în vara acestui an. Este vorba despre examenul de admitere la liceu.
La nivelul municipiului Fălticeni, pe lângă cele patru școli, două colegii desfășoară cursuri la ciclul gimnazial.
Peste 250 de elevi au putut participa la simularea Evaluării Naționale, majoritatea nelipsind de la cele două probe.
Luni și marți, 17 și 18 martie, au fost zilele de testare.
Elevii au susținut luni proba la Limba română.
Ei au avut de rezolvat două subiecte, pe baza unor la prima vedere. Primul text este „Trezire” de Lucian Blaga, iar al doilea este un articol din Dilema Veche, semnat de jurnalista Cristina Ștefan, Rezistența prin apicultură, publicat în martie 2017.
Marți s-a desfășurat proba la Matematică.
Elevii au primit 18 exerciții și probleme.
Subiectele de anul acesta au fost mai grele decât în anii din urmă, după cum apreciază mai mulți profesori.
Rata de prezență la examen
Peste 250 de elevi au fost așteptați la cele două probe ale simulării.
La nivelul municipiului Fălticeni, rata de prezență a fost de 99,8%.
- Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” – 99 %
- Școala Gimnazială „Ion Irimescu” – 100% (83 elevi)
- Școala Gimnazială „Ioan Ciurea” – 100% (46 elevi)
- Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” – 100% (49 elevi)
- Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” – 100% (30 elevi)
- Colegiul Național „Nicu Gane” – 100% (31 elevi)
Subiectele pentru simulare la Evaluarea Națională 2025 au fost elaborate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), instituția responsabilă cu formularea subiectelor pentru examenele naționale.
Rezultatele Simulării Evaluării Naționale vor fi comunicate individual, pe 31 martie, și vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și în consiliile profesorale, în vederea adoptării unor măsuri punctuale adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.
Notele obținute nu se trec în catalog.
Prin excepție, la solicitarea elevului/părintelui, acestea pot fi trecute în catalog.

