Eleve de excepție din Fălticeni. Daria Purdilă și Simina Buculei au încheiat anul școlar și examenele cu media 10Special

Eleve de excepție din Fălticeni. Daria Purdilă și Simina Buculei au încheiat anul școlar și examenele cu media 10

       Accesări: 127

Sunt etalonul generațiilor din care fac parte. Ambițioase, inteligente, perseverente, pasionate de frumos și cu drag de carte, Daria Purdilă și Simina Buculei au cules laurii la gimnaziu și, respectiv, la liceu. Cele două eleve din Fălticeni sunt, fără îndoială, și elevele anului.

Au încheiat anul școlar cu 10 pe linie, iar la examenul Evaluării Naționale, respectiv al Bacalaureat au terminat tot cu media 10.

Sunt șefe de promoție, Daria la gimnaziu, Simina la liceu, dar și eleve olimpice.

Daria Purdilă și-a încheiat studiile la Școala Gimnazială „Ion Irimescu!”, iar Simina Buculei la Colegiul Național „Nicu Gane”. Au lăsat în urmă amintiri frumoase, dar au legat prietenii pe viață, nu doar cu colegii de clasă, ci și cu mentorii lor.

Au participat la etapele naționale ale olimpiadelor și s-au remarcat de-a lungul anilor prin modul în care au interacționat la cursuri, dar și în alte activități școlare. Temelia formării lor este studiu. Studiul continuu.

Profesorii spun că experiența lor cu cele două eleve a fost una deosebită, inedită și plăcută. Experiențe la superlativ care și-au spus cuvântul în dezvoltarea personalității tinerelor.

Daria și Simina au dedicat mult timp studiului pentru a-și atinge țelul.

Munca lor se regăsește nu doar în notele din catalog, ori în rezultatul de la examen, ci și în sufletul celor dragi. Satisfacția și bucuria este pe măsură pentru părinților lor. La fel simt și profesorii care i-au îndrumat.

Daria provine dintr-o familie de profesori, iar Simina dintr-o familie de jurnaliști.

Sunt fete de nota 10, elevele de excepție ale educației fălticenene. Daria Purdilă se află la hotarul dintre gimnziu și liceu, iar Simina la granița dintre liceu și facultate. Din toamnă încep o etapă nouă, cu alte provocări și, cel mai probabil, cu alte note de 10.

Pentru performanțele lor exemplare, Daria și Simina au fost premiate, astăzi, într-un cadru festiv, alături de alți zeci de elevi deosebiți din Fălticeni și din comunele arondate, elevi olimpici, fie cu rezultate foarte bune la Evaluarea Națională și Bacalaureat.

Acești tineri sunt cartea de vizită pentru școlile și colegiile din Fălticeni și, în egală măsură, cea mai bună investiție pe termen lung pentru comunitatea locală și pentru țară.

ȘTIRI