Duminică va fi hram la Mănăstirea Sihăstria Râșcăi. Pelerinii se pot închina la moaștele Sfântului Ierarh NectarieReligie

Duminică va fi hram la Mănăstirea Sihăstria Râșcăi. Pelerinii se pot închina la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie

       Accesări: 1267

Invitație la bucurie, trăire sufletească și spiritualitate. Duminică, 27 august, va fi hramul Mănăstirii Sihăstria Râșcăi, chinovia ctitorită în inima unei păduri, la doar câțiva kilometri de mănăstirea istorică Râșca. Pelerinii sunt așteptați să participe la Sfânta Liturghie, slujba urmând să fie oficiată de Mitropolitul Ignatie al Demtriadei, împreună cu un sobor de preoți.

Cei care vor sosi aici se vor putea închina și la odoarele sfinte aduse, recent, din Grecia.

Este vorba despre moaștele Sfântului Ierarh Nectarie (izbăvitor de boli) și fragmente din lemnul Sfintei Cruci, depuse în biserica mănăstirii și care vor rămâne aici până pe 31 august.

Slujba de hram este închinată Sfântului Ierarh Ioan de la Râşca, episcop al Romanului, ocrotitorul mănăstirii de călugări, care a pășit în monahism la anii 1600, devenind un smerit călugăr, mare rugător și postitor, viețuind aproape două decenii la Mănăstirea Râșca.

Întregul complex monahal al Sihăstriei este de o frumusețe aparte.

Lăcașul, aflat sub oblăduirea arhimandritului Mihail Bălan, este una dintre puținele bisericii cu pictură murală exterioară.

Prin arhitectură și înfrumusețarea exterioară, biserica Mănăstirii Sihăstria Râșcăi amintește, astfel, de mănăstirile ctitorite de domnitorii moldoveni Ștefan cel Mare și Petru Rareș.

Sfințirea va avea loc în toamna acestui an.

Obștea mănăstirii s-a pregătit așa cum se cuvine pentru ziua de hram, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Ioan de la Râșca.

Liturghia Arhierească va fi oficiată pe scena amenajată la poarta mănăstirii, astfel încât pelerinii, care vor ajunge la ziua hramului, vor putea asista în număr cât mai mare.

ȘTIRI