Duminică are loc Marșul pentru Viață. Fălticenenii sunt invitați să participe în număr cât mai mare la evenimentEveniment

Duminică are loc Marșul pentru Viață. Fălticenenii sunt invitați să participe în număr cât mai mare la eveniment

       Accesări: 589

Manifestare pentru cel mai prețios dar al omenirii. Fălticenenii sunt invitați, duminică, să ia parte la „Marșul pentru Viață”. Evenimentul are face parte din campania cu același nume, derulată în România și în Republica Moldova.

Marșul pentru viață este este un manifest vrea să conștientizeze nevoia de sprijin pentru femeia însărcinată, aflată în situații de criză și protejarea copilului nenăscut.

Acțiunea de pe 24 martie, dedicată prețuirii și ocrotirii vieții copiilor, încă din momentul concepției, are ca organizatori Protopopiatul Fălticeni și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Și-au anunțat participarea persoane de toate vârstele și din diverse medii profesionale și sociale diverse. Alături de aceștia vor fi și preoți din mai multor parohii din municipiul și zona Fălticeni.

Punctul de plecare este Biserica Sfântul Ilie.

Cei care vor să se alăture trebuie să știe că acțiune se va desfășura începând cu ora 16.

Participanții vor merge același traseul Biserica Sfântul Ilie – Strada Nicolae Beldiceanu – Strada Mihai Eminescu – Biserica Adormirii Maicii Domnului – Strada Republicii – Primăria Fălticeni – Centru – Catedrala Învierii – Bd. Revoluției – Biserica Sfântul Ilie.

Marșul pentru viață este un manifest care protejează și iubește viața, născută și nenăscută.

Tema ediției din acest an stă sub sloganul „Construim pentru viață”.

„Construim o lume pentru viață, în care fiecare femeie însărcinată, aflată în situații de criză sau de vulnerabilitate, este sprijinită și ocrotită să poarte și să-și nască copilul în siguranță și în condiții decente. Construim împreună o lume în care ființa umană este protejată și prețuită încă de la concepție.”. amintesc organizatorii marșului din Fălticeni. „Construim împreună comunități de sprijin pentru ca fiecare femeie însărcinată să aibă parte de siguranță, respect și de soluții la problemele cu care se confruntă. Educăm împreună generația de mâine, pentru a transmite valorile de prețuire a fiecărei vieți umane, a relațiilor sănătoase, a respectului reciproc și a sprijinului pentru cei vulnerabili.”

Femeia însărcinată are nevoie ca partenerul ei să-i fie primul sprijin, să fie responsabil și să ocrotească pe mamă și pe copilul ei nenăscut.

Familia, prietenii, colegii de muncă constituie prima comunitate de sprijin din jurul femeii însărcinate și au datoria de o înțelege și de a o sprijini, astfel încât să-și aducă copilul pe lume în cele mai bune condiții posibile.”

Organizatorii marșului sunt de părere că femeia însărcinată are nevoie de profesioniști empatici și competenți, medici, asistente medicale și moașe, asistenți sociali și funcționari publici și de organizații, care, împreună, să îi ofere sprijinul necesar pentru a parcurge în siguranță, demnitate și prețuire perioada sarcinii și a aduce copilul pe lume în cele mai bune condiții.

Tot ea are nevoie de autorități și de lideri politici care să construiască o legislație pro-viață, prin care să fie ocrotită, să-i fie respectate drepturile, să i se ofere sprijinul de care are nevoie și să fie prețuit copilul nenăscut.

Scopul evenimentului „Marșul pentru viață” este creșterea gradului de conștientizare a societății cu privire la umanitatea deplină a copiilor nenăscuți și la necesitatea de a sprijini femeile care se confruntă cu greutăți în perioada sarcinii, pentru ca ele să-și poată naște copiii cu încredere și în siguranță.

ȘTIRI