Zi de bucurie, joc și voie bună. Duminica aceasta are loc tradiționalul eveniment „Hora Rădășenilor”. Localnicii și oaspeții din împreujurimi sunt invitați ia parte la una dintre cele mai frumoase manifestări organizate în mediul rural.
Prin intermediul acestora, autoritățile locale, Primăria și Consiliul Local, marchează Ziua comunei Rădășeni.
Deschiderea festivă va avea oc la ora 13:00.
Evenimentul din 21 iulie va începe cu acordarea unor titluri de Cetățeni de Onoare. Pe scenă vor fi invitate, mai apoi, cuplurile care vor sărbători 50 de ani de căsătorie.
Programul muzical va fi deschis de Fanfara „Lunca Moldovei”, cu un recital care va începe la ora 14:00.
În cadrul aceluiași eveniment „Hora Rădășenilor” vor evolua câteva tinere talente locale.
Pe scenă vor evolua Ioachim Aioanei, Alexandru Alupului, Angelina Amariei, Ilinca Grumăzescu, Antonie Manolache, Medeea Pletosu, Amalia Stratulat.
Un reper al acestui spectacol va fi reprezentanția Ansamblului „Ciprian Porumbescu” din Suceava, care va susține un program artistic, muzical și coregrafic, de excepție, începând cu ora 15:00, de aproximativ 90 de minute.
Alte talente locale vor evolua, mai apoi, pe scena evenimentului.
De la ora 17:00, urmează două recitaluri la fel de frumoase, susținute de Alexandru Recolciuc, Andrei Ciocărlan.
Cireașa de pe tortul evenimentului va fi spectacolul oferit de Ansamblul etnofolcloric „Plăieșii” din Republica Moldova.
Cap de afiș este Ansamblul etnoflocloric „Plăieșii” din Republica Moldova. Soliștii și instrumentiștii vor încânta publicul cu un regal de muzică populară autentică.
Evenimentul va fi încheiat cu recital de muzică populară al grupului „Balada”, îndrumat de profesoara și interpreta Maria Tanasă.