Dublu eveniment în comuna Fântâna Mare: conferință și concert de colinde. Publicul este invitat la Căminul CulturalEveniment

Dublu eveniment în comuna Fântâna Mare: conferință și concert de colinde. Publicul este invitat la Căminul Cultural

       Accesări: 1045

Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi. În perioada postului, timp al înălțării spirituale, subiectul central al acestor zile este Nașterea Domnului Parohia „Sfânta Treime”, din satul Spătărești, se numără printre bisericile din cuprinsul Protopopiatului Fălticeni care organizează manifestări menite să aducă lumină și bucurie sufletească.

Este vorba despre un dublu eveniment, conferință și concert de colinde, ce va avea loc duminică, 17 decembrie.

Preotul paroh Tudor Androaia invită publicul, începând de la ora 16.00, la Conferința cu tema „Crăciunul între tradiția creștină și kitsch religios”.

Printre vorbitorii care vor lua cuvântul sunt profesoara Daniela Ceredeev – inspector școlar de religie ortodoxă (ISJ Suceava), profesoara Alina Pavăl – director al Școlii Gimnaziale „Ion Muceleanu” Fântâna Mare, profesor doctor Alexandru Prelipcean, psiholog Alexandru Marmeliuc.

După conferință va începe concertul.

Spectacolul muzical va reuni cele mai frumoase colinde, interpretate de corul de copii al Școlii Gimnaziale „Ion Muceleanu” Fântâna Mare (coordonat de profesoara Alina Pavăl), grupul „Balada” (coordonat de profesoara interpret Maria Tanasă) și grupul de tineri al parohiei Sfântul Nicolae din Berchișești (coordonat de preotul Ionel Coca).

La cest concert vor mai urca pe scenă cunoscutul interpret Alexandru Recolciuc și tânăra solistă Daria Cojocaru.

Un moment aparte al spectacolului de colinde va fi recitalul Coralei „Învierea” de la Catedrala Fălticeni (coordonat de profesor preot Claudiu Hariuc).

Dublul eveniment se va desfășura cu binecuvântarea Î.P.S. Calinic și va avea loc la Căminul Cultural Fântâna Mare, unul dintre cele mai frumoase și moderne obiective de acest fel din județul Suceava.

Alături de organizatorul manifestării, Parohia „Sfânta Treime” Spătărești, și-au dat concursul, ca parteneri, Primăria comunei Fântâna Mare și Școala Gimnazială „Ion Muceleanu” Fântâna Mare.

ȘTIRI