Două șoferițe au provocat accidente la Mălini și Cornu Luncii. Amândouă au ajuns în afara carosabiluluiRural

Două șoferițe au provocat accidente la Mălini și Cornu Luncii. Amândouă au ajuns în afara carosabilului

       Accesări: 9138

Vineri a fost ziua accidentelor provocate de femei. Polițiștii cercetează două incidente petrecute în zona Fălticeni și care s-au încheiat cu dosare penale. Unul dintre evenimentele rutiere a fost provocat de o șoferiță tânără din județul Ilfov.

Ea se deplasa în timpul după-amiezii pe DN 2E, iar în localitatea Cornu Luncii a pierdut controlul asupra direcției de mers.

Mașina a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp pentru susținerea rețelei electrice, situat în partea dreaptă a drumului.

Impactul nu a rămas fără urmări. Tânăra s-a rănit, acesteia fiindu-i acordat primul ajutor de un echipaj al Ambulanței Fălticeni. Șoferița a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Poliţiştii au testat-o cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. La unitatea medicală i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Al doilea accident s-a petrecut în comuna Mălini.

O localnică de 52 de ani nu s-a asigurat la ieșirea pe un drum public, intrând în coliziune laterală cu un alt autoturism, condus de un localnic de 43 de ani, care circula regulamentar. Șoferița a ieșit cu mașina din curtea unui imobil spre DJ 209 B.

Din impact, autoturismul conducătoarei auto a fost proiectat în afara părții carosabile, într-un șanț.

Accidentul s-a petrecut pe sensul de deplasare Mălini – Văleni. Șoferita s-a rănit ușor, ea fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii participanți la trafic au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul femeii de 52 de ani şi de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 43 de ani.

Medicii le-au recoltat la spital probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

ȘTIRI