Două școli din Cornu Luncii îi recompensează pe elevii din cadrul programului pentru reducerea abandonului școlarEducație

Două școli din Cornu Luncii îi recompensează pe elevii din cadrul programului pentru reducerea abandonului școlar

       Accesări: 797

Una dintre marile probleme cu care se confruntă sistemul de educație este abandonul școlar. Prevenirea și diminuarea acestora au devenit priorități în ultimii ani, în condițiile în care tot mai mulți elevi, constrânși de situația materială sau din alte motive, părăsesc învățământul. Tendința este mai accentuată în mediul rural, iar instrumentul pentru combaterea acesteia este PNRAS.

Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar este un real ajutor și este accesat de câteva școli din zona Fălticeni printre care și Școala Gimnazială „Constantin Blănaru” din comuna Cornu Luncii.

Unitatea s-a înscris în acest program anul trecut, în luna mai, iar până astăzi au fost parcurși toți pașii necesari pentru implementarea acestuia.

Proiectul are obiective ambițioase și deloc simple, dar care pot fi înfăptuite prin străduințele unui grup de profesori dedicați misiunii propuse.

După cum menționează Maria Verdeș, directoarea școlii, țintele acestui program sunt patru: dezvoltarea personală a elevilor și educația parentală prin activități de consiliere, reducerea absenteismului, a comportamentului ostil și a violenței în mediul școlar, reducerea abandonului școlar și a pierderilor de elevi din învățământul obligatoriu și creșterea procentului de promovabilitate la Evaluare Națională.

Primul pas în demararea proiectului l-a reprezentat selectarea experților, un grup de 12 profesori care au răspuns unor criterii impuse de planificarea, organizarea și desfășurarea activităților remediale și a celor extrașcolare.

Aceștia au devenit responsabili de completarea Fișelor de observare MATE, de realizarea Planurilor de Servicii Educaționale și, din luna octombrie, de desfășurarea activităților remediale și de dezvoltarea propuse pentru Grupul Țintă.

Acest grup este reprezentat de toți elevii de gimnaziu de la școlile din Cornu Luncii și Sasca Mare.

Maria Verdeș precizează că au fost propuse activități remediale la disciplinele limba română, limba engleză, matematică și biologie, precum și pentru activități extrașcolare, de dezvoltare personală, de gestionare eficientă a timpului liber și de organizare a învățării, de dezvoltare a abilităților prin participare la sesiuni de terapie prin artă (desen, muzică) sau sport, consiliere școlară.

„Activitățile remediale presupun concentrare, interes și efort intelectual, astfel încât activitățile extrașcolare devin o recompensă, un timp pentru ceva ce îți aduce plăcere și relaxare, care te bucură și îți oferă energia de care ai nevoie pentru a participa la o altă sesiune de remediere, mâine sau poimâine.”, explică directoarea Școlii Gimnaziale „Constantin Blănaru” Cornu Luncii. „Iată de ce proiectul PNRAS este pentru școala noastră o provocare care se descoperă ca o sursă de învățare și cooperare elev-expert, expert-echipă managerială a proiectului, manager-ofițeri de control.”

Pe parcursul vacanței de vară s-au efectuat achiziții de produse care i-au ajutat pe profesori să înceapă anul școlar în condiții foarte bune.

Prin PNRAS au fost cumpărate ecusoane brodate pentru elevii Grupului Țintă, perdele și panouri radiante pentru îmbunătățirea condițiilor estetice și termice în sălile de clasă, table magnetice mobile, un echipament și un sistem de sonorizare, laptopuri pentru echipa de implementare a proiectului și o platformă educațională ce inculde și un catalog electronic, pentru monitorizarea situației elevului de către părinte.

Achizițiile au continuat și după începerea activităților cu elevii, și au constat în materiale pentru pictură, materiale de decorare, consumabile și furnitură de birou, instrumente muzicale, kituri STEM, ghiozdane echipate și pachete de rechizite cu care vor fi răsplătiți și premiați elevii care au participat activ la lecțiile de remediere și de dezvoltare.

Toate aceste materiale se vor utiliza în cadrul activităților de remediere sau de dezvoltare, de către elevi și echipa de experți.

Participarea în acest program presupune continuitate, seriozitate și, mai ales, rezultate care să reflecte progresul elevilor înscriși. După prima evaluare periodică, profesorii i-au recompensat pe elevii care au dovedit interes și evoluție pe parcursul primelor trei luni de de activități remediale și de dezvoltare.

Elevi din ambele categorii au primit ghiozdane echipate, cei din clasele V-VII, și pachete cu rechizite, cei din clasele terminale.

Fiecare ghiozdan conține un pachet complet de rechizite, caiete dictando, caiete matematică, penar complet echipat, creioane colorate, 1 set de rezerve stilou, pix cu gel albastru, foarfecă, riglă și altele.

Un pachet de rechizite pentru elevii clasei gimnaziale terminale conține în plus c trusa de geometrie, un cub de notițe adezive și un index plastic.

Maria Verdeș, manager de proiect, conchide că împreună, experți, elevi, echipă managerială, părinți, pot obține rezultatele scontate ale acestui proiect, pentru că prevenirea abandonul școlar este un capitol ce nu trebuie neglijat, unde munca de echipă este importantă și dă roade atunci când implicarea fiecăruia este temeinică.



Spalatorie covoare

ȘTIRI