Accesări: 3807

Coronavirusul face noi victime. Două persoane din municipiul Fălticeni și comuna Bogdănești sunt printre cele care în ultimele 24 de ore au fost răpuse de agentul patogen. Potrivit Direcției de Sănătate Publică, alți patru suceveni, din Grănicești, Păltinoasa, Udești, Bilca și Suceava au murit, în același interval menționat, din aceeași cauză.

Sursa menționată precizează că de la începutul pandemiei, martie 2020, și până în prezent, peste 2.100 de persoane din județul Suceava au decedat după ce s-au infecctat cu noul coronavirus.

Reprezentanții DSP nu au precizat dacă persoanele erau sau nu vaccinate și nici dacă aveau comorbidități.

În contrabalanță cu statistica neagră, aceeași instituție anunță că numărul persoanelor din județul Suceava care s-au vindecat, de la începutul pandemiei, este de peste 42.000.

La momentul actual numărul persoanelor internate și diagnosticate cu coronavirus este de 466, dintre care 38 sunt copii, iar numărul persoanelor suspecte de coronavirus este de 42.

Primul caz de coronavirus confirmat pe teritoriul țării a fost anunțat la 26 februarie 2020. Câteva zile mai târziu era confirmat și primul caz din județul Suceava, la un bărbat din comuna Mălini.

ȘTIRI