Aduce numai bătăi de cap. Deși este interzisă și pedepsită prin lege, conducerea autovehiculelor sub influența alcoolului este tratată cu indiferență de numeroși șoferi. În unele cazuri, aceștia sunt dați de gol tocmai de pierderea reflexelor, reducerea atenției, deplasarea cu mașina, de cele mai multe ori, încheindu-se cu un eveniment rutier.
Un incident pe această linie s-a întâmplat pe raza comunei Slatina.
Sâmbătă, 18 noiembrie, la orele serii, polițiștii din cadrul S.P.R. 7 Mălini au fost sesizați prin 112, de către o femeie din Fălticeni, cu privire la faptul că a avut loc o tamponare.
Șoferița le-a relatat oamenilor legii că celălalt șofer este băut.
La fața locului s-a deplasat patrula din cadrul S.P.R. 7 Mălini, polițiștii stabilind că, în jurul orei 20.00, apelanta domiciliată în municipiul Fălticeni se deplasa cu autoturismul pe un drum comunal din satul Herla, comuna Slatina, moment în care din contrasens se deplasa autoutilitara condusă de un localic, comuna Slatina, cele două vehicule intrând în coliziune ușoară, producându-se pagube materiale.
Agenții i-au testat pe ambii șoferi.
Pentru conducătoarea auto rezultatul era negativ, iar pentru bărbat, aparatul a indicat o alcoolemie de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Oamenii legii au continuat verificările.
Ei au consultat bazele de date ale Poliției Române, stabilind că bărbatul din satul Herla nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii au întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.