Două evenimente în comuna Slatina. Recital de colinde la mănăstire și Festival de datini și obiceiuri de iarnăEveniment

Două evenimente în comuna Slatina. Recital de colinde la mănăstire și Festival de datini și obiceiuri de iarnă

       Accesări: 1316

Zile de sărbătoare petrecute în spiritul tradițiilor creștine. Locuitorii din Slatina, Herla și Găinești, dar și cei din împrejurimi, sunt invitați să ia parte la două evenimente care aduc în atenție frumusețea colindelor și datinile autentice din vatra satului. Este vorba despre un recital desfășurat la Mănăstirea Slatina și Festivalul obiceiurilor de iarnă, ambele organizate în a doua zi de Crăciun, pe data de 26 decembrie.

Primăria și Consiliul Local al comunei Slatina au calitatea de organizatori și inițiatori ai ambelor acțiuni.

Autoritățile locale au ca parteneri, în acest demers, Mănăstirea Slatina și școlile din comuna Slatina.

Edilul Vlăduț Gherman îi invită pe iubitorii de tradiții să ia parte la cele două evenimente dedicate datinilor străbune.

„Vă așteptăm să reveniți, cu drag, în comuna Slatina. Sunt zile de sărbătoare, iar noi ne-am pregătit așa cum se cuvine.”, transmite primarul Gherman. „Cu bucurie vă invităm la un minunat recital de colinde, apoi vă poftim la festivalul datinilor de iarnă. Promovăm tradițiile și autenticul, ceea ce este specific poporului român”.

Recitalul de colinde va începe după Sfânta Liturghie.

În incinta bisericii mănăstirii de maici, în jurul orei 10.30, publicul va asista la un buchet de cântece închinate Nașterii Domnului.

Ansamblul „Izvor de Slatină”, coordonat de profesoara Oana Șorodoc, va susține acest recital în care vor fi prezentate câteva dintre cele mai frumoase colinde.

Al doilea eveniment are loc în lunca Mănăstirii.

Manifestarea va debuta cu Parada portului popular.

Festivalul de datini și obiceiuri va începe la ora 12.

Pe scenă vor evolua formații locale, cete de colindători și urători, mascați din Slatina, Herla și Găinești. Grupul „Plăieșii din Mălini” sunt, de asemenea, invitați la acest eveniment.

Pe fondul reducerii cheltuielilor bugetare, Primăria și Consiliul Local Slatina au redimensionat amploarea festivalului datinilor și tradițiilor de iarnă, ediția din acest an fiind organizată exclusiv din sponsorizări alocate de mai mulți antreprenori locali.

ȘTIRI