Noi rezultate remarcabile pentru învățământul sucevean. Două eleve îndrumate de profesoara Valentina Nazarov au fost premiate la Olimpiada Națională de Limba Rusă Modernă. La concursul, organizat la finele lunii aprilie, în municipiul Pitești, au participat și liceenii din Republica Moldova care studiază în țara noastră.
Elena Sorocan, de la Colegiul Național “Ștefan cel Mare” Suceava, și Alexandrina Grubi, de la Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, s-au remarcat în cadrul olimpiadei.
Județul Suceava a participat cu patru elevi la această competiție.
Elena Sorocan a obținut premiul I, iar Alexandrina Grubi a primit premiul II la Olimpiada Națională de Limba Rusă Modernă.
Experiențe plăcute pentru elevele olimpice
„Experiența de la Olimpiada Națională de Limba Rusă Modernă a fost minunată. M-am descurcat bine în cele două probe, cea orală fiind un pic mai complicată”, ne-a declarat Elena Sorocan. „Această experiență mi-a lăsat doar impresii bune și amintiri plăcute.”
„Experiența nu mi-a fost nouă, însă oamenii și trăirile, da. Orele întregi petrecute în tren, discuțiile intense avute cu ceilalți elevi, faptul că am fost într-un oraș nou, emoțiile, toate au avut câte un impact diferit asupra noastră.”, ne-a spus Alexandrina. „A fost totul bine organizat. Am avut ocazia să petrec timp cu oameni călduroși.
Premiile 1 și 2 au ajuns în județul Suceava
Participanții au avut două probe, scris și oral.
În cadrul probei scrise au avut subiecte legate de cultură și civilizație, dar și de tradus un text.
Alexandrina Grubi, reprezentanta Colegiului Național „Nicu Gane” Fălticeni, elevă originară din Republica Moldova, a primit 92,75 puncte, în timp ce Elena Sorocan, reprezentanta Colegiului Național “Ștefan cel Mare” Suceava a obținut 114,5 puncte.
Ambele eleve olimpice au concurat la secțiunea claselor a X-a.
Alexandrina Grubi nu este la prima reușită. Anul trecut obținea premiul III în cadrul aceleiași olimpiade, tot la faza națională.
Continuitate la olimpiadă
Profesoara Valentina Nazarov, cadru didactic la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, are numeroase reușite bifate de-a lungul anilor cu liceenii pe care i-a pregătit pentru olimpiade.
Aproape în fiecare ediție, elevii îndrumați de profesoara Nazarov s-au calificat la etapa finală de la Olimpiada Națională de Limba Rusă Modernă.
„Învățarea unei limbi străine împlinește formarea unui copil prin căutare, prin descoperire, prin contact direct cu arta literară.
Se deschid astfel drumuri noi, oportunități nebănuite, dar mai ales o incursiune spre farmecul și muzica interioară a limbii respective.”, ne-a declarat profesoara Valentina Nazarov.
„Din pasiune autentică, elevele Elena Sorocan și Alexandrina Grubi aprofundează studiul unei limbi care e considerată deja mai rară-limba rusă.
V-ați dovedit a fi puternice și ați înfruntat cu mult curaj furtunile concursului.
Vă felicit și vă asigur că eu sunt mândră de voi și vă voi susține mereu pasiunea!”
Mesajul directorului Colegiului Național „Nicu Gane”
„Olimpiadele sunt competiții prin care elevii acumulează cunoștințe și abilități remarcabile. Ei se evidențiază astfel prin tenacitate, talent și rezistență la studiu îndelungat.
Alături de ei stau profesori care investesc mult timp și pasiune în pregătirea pentru performanță.
Participarea la fazele naționale ale competițiilor școlare a unui grup numeros de elevi vorbește astfel și despre calitatea actului didactic dintr-o unitate școlară.”, afirmă Codrin Bența, directorul Colegiului Național „Nicu Gane”.
„Dintre cei 14 elevi ai noștri care ne-au reprezentat la fazele naționale ale olimpiadelor, Alexandrina ne-a adus cel mai bun rezultat: locul II pe țară. Este o distincție foarte importantă atât pentru biografia sa, cât si pentru portofoliul doamnei profesoare îndrumătoare, care aproape an de an ne aduce astfel de calificări pe podiumul național.
Alexandrina s-a evidențiat acum cel mai bine din cadrul grupului de elevi basarabeni ai noștri, elevi care aduc mereu un plus de valoare claselor din care fac parte.
Rezultatul său din acest an confirmă nivelul foarte bun al pregătirii sale și promite pentru anul viitor o distincție poate și mai bună.
Felicitări și considerații multiple pentru olimpica noastră și pentru profesoara îndrumătoare Valentina Nazarov!”