Momente emoționante la ceas aniversar. Două străbunici din satele Baia și Bogata se bucură de ceea ce puțini ajung să trăiască: clipele unui al doilea secol de viață. Maria Teodorescu și Adela Apetri au împlinit 102 și 103 ani și au ce povesti nepoților și strănepoților.
Ele se numără printre cele mai longevive persoane din județul Suceava și, în mod evident, fac parte din galeria persoanelor centenare din istoria comuna Baia.
Cele două decane de vârstă au fost sărbătorite joi, 19 octombrie, de membrii familiei, dar și de edilul Maria Tomescu.
Primarul comunei Baia le-a vizitat pe străbunicile sărbătorite care au primit darul neprețuit al recunoștinței la zi aniversară.
Chiar dacă puterile le-au lăsat aproape de tot, tanti Maria și Adela nu au pierdut puterea zâmbetului generată de bucurie.
Știau că vor fi vizitate și au așteptat momentul reîntâlnirii. Asta pentru că în ultimii ani medicul și primarul Maria Tomescu le-a fost mereu aproape, nu doar la zi aniversară, ci și atunci când starea lor de sănătate era precară.
Rețeta de viață lungă
Maria Teodorescu și Adela Apetri au dat astăzi încă o filă din jurnalul vieții. Dând timpul înapoi, străbunicele au trecut prin încercări, dar au avut parte și de nenumărate bucurii.
Bătrânețea nu este deloc ușoară, este asemenea unor haine grele, cum spune proverbul. Cu toate acestea, străbunicele centenare nu uită să se bucure de fiecare clipă din viață.
Maria Teodorescu, cea mai „tânără” dintre doamnele sărbătorite, este originară din satul Baia. A împlinit 102 ani.
De ziua ei s-a simțit mai bine ca oricând.
În ciuda vârstei foarte înaintate, încă se mai ocupă, chiar zilnic, de treburile gospodărești, ceea ce ne spune că nu doar veșnicia, ci și vrednicia s-a născut la sat.
Adela Apetri s-a născut în satul Bogata și are acum 103 ani.
Chiar dacă este imobilizată la pat, decana de vârstă nu și-a pierdut simțul umorului și nici memoria.
Rețeta lor de viață lungă s-a rezumat la un trai bun și un suflet liniștit, iar cumpătarea, iubirea, bunătatea și credința le-au ajutat să treacă mai ușor peste valurile unei existențe de mai bine de un secol.
Cu ocazia zilei de naștere, primarul Maria Tomescu le-a oferit celor două străbunici centenare „Diploma omagială”, un buchet de flori, un tort, alături de câteva gânduri bune și urarea „La mulți ani”.