În cursul zilei de vineri, 7 august, polițiștii din Mălini și Liteni au oprit în trafic doi conducători auto care au consumat băuturi alcoolice apoi s-au urcat la volan.
Ambii s-au ales cu dosare penale pentru comiterea infracțiunii de ,,conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
În primele ore
O patrulă a Secţiei 7 Poliţie Rurală Mălini a oprit pentru control, pe DJ 155P din localitatea Baia, autoturismul condus de un localnic în vârstă de 35 de ani. Era aproape ora 2.00 a nopții.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Seara, în jurul orelor 18.09, Poliţia Oraşului Liteni a fost sesizată de către un bărbat din oraşul Liteni, cu privire la faptul că, un autoturism care se deplasa pe strada Siliștei din localitate a lovit gardul locuinței sale și a intrat în șanț.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au identificat atât autoturismul în cauză cât şi conducătorul auto, un localnic în vârstă de 53 de ani.
Bărbatul a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 1.53 mg/l alcool pur în aer expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.