Dosar penal pentru un șofer din comuna Bogdănești. Polițiștii l-au depistat sub influența alcooluluiRural

Dosar penal pentru un șofer din comuna Bogdănești. Polițiștii l-au depistat sub influența alcoolului

       Accesări: 2984

Condusul sub influența alcoolului este tot mai la modă printre șoferi. În primele opt luni ale anului acesta polițiștii din zona Fălticeni au întocmit zeci de dosare penale pentru acest gen de infracțiune. Echipajele aflate în patrulare reușesc să mai trieze din conducătorii auto cu astfel de obiceiuri care contravin legii.

Un caz recent este cel de sâmbătă seara, când polițiștii SPR 1 Vadu Moldovei au fost depistat un alt șofer băut la volan.

În jurul orei 23, agenții, în timp ce se aflau în timpul serviciului de patrulare pe raza comunei Bogdănești, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 55 ani.

Oamenii legii l-au tras pe dreapta, pe strada Prund, din aceeași localitate, pentru un control de rutină.

Bărbatul a fost testat cu alcooltestul, iar aparatul a indicat o concentrație de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul, domiciliat în Bogdănești, a fost însoțit la Spitalul Municipal Fălticeni pentru prelevarea de mostre biologice. Medicii urmează să stabilească, cu această ocazie, nivelul alcoolemiei în sânge.

Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

ȘTIRI