Doi frați reprezintă municipiul Fălticeni la Olimpiada Națională de Astronomie și AstrofizicăEducație

Doi frați reprezintă municipiul Fălticeni la Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică

       Accesări: 6639

Competiții importante continuă în vacanța de vară. Zilele acestea se desfășoară Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică, un concurs unde participarea va fi fizică. Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava este gazda concursului unde vor fi prezenți peste 100 de elevi din toată țara.

La ediția din acest an, printre participanți se află și doi frați.

Bogdan și Dragoș Todică iubesc astronomia și vor concura la categorii diferite, seniori și juniori.
Scopul este același: un rezultat cât mai bun și, de ce nu, o medalie.

Bogdan este elev al Colegiului Național „Nicu Gane”, profilul matematică-informatică. La toamnă va păși în clasa a XII-a. El a mai participat la etapa națională, iar experiența de atunci va constitui un atuu la ediția 2021.

Dragoș, elev în clasa a VI-a la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, a fost inspirat de fratele mai mare. Este la prima participare la Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică. Are puține emoții, dar și încrederea că poate obține un rezultat frumos.

Cei doi frați nu au ca punct comun doar pasiunea pe această materie, ci și îndrumătorul.

Petru Crăciun este cel care i-a pregătit pe Bogdan și Dragoș Todică pentru olimpiada națională.

Profesorul s-a remarcat de-a lungul timpului prin rezultate deosebite cu elevii pe care i-a îndrumat, dar și în calitate de coordonator al lotului olimpic de astronomie, numeroase medalii de aur fiind obținute ani la rând în competițiile internaționale.

Concurenții care participă la Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică vor susține trei probe, teoretică, observațională și de analiză.

În funcție de rezultatele obținute vor fi constituite două echipe de seniori pentru Olimpiada Internațională de Astronomie (IOAA).

ȘTIRI