Accesări: 12967

Este doliu în mediul cadrelor sanitare. Unul dintre cei mai iubiți și apreciați medici care au profesat la Fălticeni s-a stins din viață, pe patul de spital. Doctorul Ioan Șerba a trecut la cele veșnice în urma unei boli incurabile.

El s-a născut pe 21 noiembrie 1937 în satul Călinești din județul Maramureș, iar peste o lună ar fi împlinit 84 de ani.

După încheierea studiilor liceale, Ioan Șerba și-a îndreptat pașii spre Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca. Rezidențiatul l-a desfășurat la un spital din Constanța, iar la repartizare el a ales să profeseze într-un alt capăt de țară. la Fălticeni.

Doctor pe specialitatea Medicină Internă, Ioan Șerba s-a remarcat la nivel profesional, fiind unul dintre cei mai buni doctori pe care i-a avut spitalul din Fălticeni.

Înainte de toate, Ioan Șerba era de profesie om.

Și-a făcut meseria, cu pasiune, înțelegere și răbdare, pentru că medicina nu este doar despre iubirea de știință, este, în primul rând, despre oameni. Nenumărați de pacienți care au trecut prin mâinile destoinicului medic maramureșean și-au găsit vindecarea, nu doar prin tratamentele spitalicești.

Pe lângă medicație, pacienții doctorului Șerba primeau mereu sfaturi, încurajări, adeseori presărate cu umor fin pentru a le descreți frunțile celor suferinzi. Era riguros, comunicativ și atent în actul medical.

Despre Ioan Șerba se poate spune că și-a iubit menirea și meseria de doctor până la capăt.

După ce s-a pensionat, el nu și-a pus în cui nici halatul alb și nici stetoscopul. A rămas în slujba oamenilor încă două decenii, până când boala l-a răpus.

Aproape zilnic putea fi zărit pe stradă, nedespărțit de geanta în care avea toate cele necesare unei consultații la domiciliu.

Jovial, cult, iscusit și comunicativ, Ioan Șerba era o prezență plăcută în orice context al vieții cotidiene fălticenene. Iubirea literatura, filmul și umorul. Era apropiat sufletește de viața culturală a orașului.

În urmă cu o lună, problemele de sănătate ale doctorului Ioan Șerba s-au agravat.

Ajuns el însuși pe patul suferinței, medicul Șerba s-a stins din viață într-o zi de sărbătoare. Pe 14 octombrie, de ziua Cuvioasei Parascheva, el a plecat spre cer.

Trupul neînsuflețit este depus la Biserica Fălticenii Vechi.

Funeraliile vor avea loc duminică, 17 octombrie, de la ora 12.

In memoriam Ioan Șerba

Un mesaj pentru familia îndoliată a transmis farmacista Maria Mitocaru, prietenă și apropiată a familiei Șerba.

„Nu-ți fie teamă…ai să te faci bine”, așa își încuraja mereu bolnavii, reputatul Doctor Șerba!

Și mii și mii de oameni se vindecau sau își ameliorau bolile!

A fost un medic reprezentativ pentru breasla medicală, stimat, iubit și respectat de oameni.

Am avut privilegiul să-l cunoaștem de aproape…fiind prietenul familiei mele, al Farmaciei Floris, și al multor fălticeneni care în clipa de plecare spre dimensiunea veșnică pun o lacrimă și păreri de rău prin picături de timp.

Bun diagnostician, inteligent, vizionar a lăsat o urmă durabilă în inimile celor care l-au cunoscut și prețuit. Un model de intelectual, un personaj pitoresc al urbei Fălticeni!

Un ultim omagiu alături de florile neuitării!

Condoleanțe familiei îndoliate!

ȘTIRI