Este doliu în mediul educațional. Educatoarea Maria Grigorescu s-a stins din viață. Născută în satul Rădășeni, ea a profesat mult timp în Fălticeni.
Maria Grigorescu avea 67 de ani.
Decesul a survenit azi-dimineață, din cauze medicale.
Cu o carieră didactică de aproximativ 40 de ani, Maria Grigorescu s-a remarcat prin profesionalism, disciplină, seriozitate și dăruire.
După finalizarea celor opt clase generale la Rădășeni, și-a continuat studiile la Liceului „Emil Racoviță” din Iași, apoi la Institutul Pedagogic din Botoșani.
Din anul 1978 începe să profeseze ca educatoare.
Primește repartizare la Grădinița din comuna Baia, iar rezultatele obținute aici au recomandat-o pentru un post la oraș.
Maria Grigorescu a fost cooptată în colective de cadre didactice cu pregătire deosebită, la fosta Casă de Copii din Fălticeni, apoi la Grădinița Fabricii UFET.
Cea mai mulți ani ai carierei i-a petrecut la Grădinița nr.4, ulterior denumită Grădinița cu Program Normal „Scufița Roșie” din cartierul Republicii, ce își desfășura activitatea în cadrul Școlii Gimnaziale „Ioan Ciurea”.
Educatoarea Maria Grigorescu va fi înmormântată în satul natal.
Slujba va avea loc la Biserica din lemn Sfinții Mercurie și Ecaterina din Rădășeni, sâmbătă, 22 octombrie, la ora 13.