Zi specială cu invitați speciali. Comuna Baia își sărbătorește hramul pe 15 august, iar la ediția din acest an organizatorii au decis să-i surprindă plăcut pe localnici cu câțiva artiști și formații renumite. Printre aceștia se numără și membrii formației Direcția 5.
Trupa pop-rock va concerta pentru prima dată în comuna Baia.
Concertul va începe la ora 20.
Iubitorii acestei formații sunt așteptați pe esplanada din fața Primăriei, unde se va desfășura întregul eveniment.
„Suntem foarte încântați de prezența trupei Direcția 5. Am vrut ca anul acesta să diversificăm paleta muzicală la Ziua comunei Baia, să facem lucrurile puțin diferit. Ne bucurăm că îi vom avea pe scenă pe acești interpreți și instrumentiști deosebiți.”, ne-a declarat primarul Maria Tomescu. „Va fi un concert superb! Suntem nerăbdători să-i primim la noi acasă și să-i ascultăm joi seara.”
Direcția 5 este una dintre cele mai prolifice și populare trupe pop-rock din România, cu numeroase melodii de succes și o discografie impresionantă.
Înființată în anul 1991, trupa este recunoscută pentru versurile calde, romantismul și melodiile autentice.
Concertul formației va fi de aproximativ 90 de minute.
Repertoriul serii nu este cunoscut, însă fanii se pot aștepta la un buchet muzical cu melodiile care i-au consacrat pe cei de la Direcția 5.
Recitalul este inclus într-un program de excepție, care include muzică populară și de petrecere.