Mă gândeam zilele trecute, cu câtă bucurie și nerăbdare răsuceau fetele, sub ochiul abil al mamelor, firele de mătase roșie și albă, pentru a face un șnur de mărțișor. Mi-am amintit, de asemenea, ce fudul era feciorul meu cel mai mare când, în ziua de 1 martie, se întorcea acasă de la școală cu pieptul plin de mărțișoare pe care le primise de la fete. Căci în Moldova și Bucovina, fetele oferă mărțișoare băieților, după ce le confecționează, răsucind cu pricepere două fire de mătase.
Cum oare, un lucru atât de mic, precum mărțișorul, poate genera atâta bucurie în jur?
Poate datorită misterului său, frumuseții și gingășiei sale. Cu sute și sute de ani în urmă, probabil că mărțișorul avea puteri miraculoase, ca un adevărat talisman aducător de sănătate, frumusețe și prosperitate.
Spuneam, adineauri, că fetele răsuceau două fire de mătase, roșu și alb. Desigur că cele două culori nu au fost alese la întâmplare. Roșu este culoarea dragostei, a soarelui care prinde putere primăvara, a focului (element primordial al vieții); culoarea roșie simbolizează sănătatea, tinerețea, primăvara fiind anotimpul renașterii.
Firul alb poate fi interpretat ca simbol al anotimpului rece, iarna, zăpada fiind albă, dar și ghiocelul este alb. Plus că iarna, chiar dacă soarele se arată pe cer, acesta este rece, este un soare alb și are ,,dinți’’.
Funia anului
Cele două fire se răsucesc și se poartă deodată, ca o îmbrățișare metaforică între anotimpuri: anotimpul cald și anotimpul rece. Iarna este albă, rece, iar primăvara/ vara este sub imperiul unui soare roșu și fierbinte.
Cele două anotimpuri – iarna și vara – erau considerate ca fiind anotimpurile de căpătâi în derularea anului, însuși mărțișorul mai era numit a fi „funia anului”. Să nu uităm că Baba Dochia i-a cerut nurorii sale să-i aducă fragi, fructe care se coc vara. Dacă astăzi tot povestim despre mărțișor, vreau să amintesc aici o legendă care povestește cum că Baba Dochia a găsit pe drum un bănuț de argint pe care, ca să nu-l piardă, l-a legat cu un șnur.
De aceste povești minunate se leagă purtarea mărțișorului (mărțăguș) la mână, la gât sau prins în piept. Câtă frumusețe și câtă poezie în sufletul țăranului român!
Din altă perspectivă, dacă roșu este culoarea vieții, aceasta i se atribuie femeii, cea care naște prunci, iar albul nu poate fi interpretat altfel, decât drept înțelepciunea bărbatului. Cele două fire se răsucesc într-un șnur numit în trecut torsadă, tocmai pentru a sublinia faptul că numai împreună, bărbatul și femeia sunt străjerii vieții pe pământ.
Originea numelui
Numele de mărțișor, cât și denumirea zilei de marți, vine de la Marte, zeul războiului.
Putem spune, astfel, că firul roșu este sângele, războiul, iar firul alb este pacea. În timpul războaielor, se știe că atunci când o armată se preda, ridica un steag alb.
Viața oamenilor de la țară se derula sub aceste practici și credințe moștenite din moși-strămoși, din negura vremurilor, tocmai din timpul romanilor, când la 1 martie începea un an nou. Până în sec. al XVIII-lea, romanii au sărbătorit Anul Nou, adică începutul Anului Agrar (să ne reamintim de Plugușor, Semănat, Florile dalbe din livezi), odată cu echinocțiul de primăvară, la 1 martie.
Dovezile sunt sub ochii noștri, ele așteaptă doar să le descoperim: dacă luna martie era prima lună din an, atunci septembrie era luna a șaptea, octombrie era luna a opta, noiembrie era luna a noua, decembrie era luna a zecea.
Denumirile de martie, mărțișor provin din latinescul Martius, ca o mărturie a influențelor romane pe aceste meleaguri.
Mărțișorul n-a fost dintotdeauna alb-roșu
Un lucru demn de luat în seamă este acela că la începuturile sale, mărțișorul se făcea în două non-culori opuse: alb și negru. Lupta dintre viață și moarte, noapte și zi. Albul era zăpada, negrul simboliza pământul, fertilitatea.
Din nou, primăvara, ca anotimp al renașterii naturii.
Legenda spune că Baba Dochia torcea firul mărțișorului în timp ce urca pe munte cu oile. Întotdeauna s-au însoțit armonios sărbătorile din calendarul creștin ortodox și superstițiile și practicile din popor. Astfel, la 1 martie în calendar se serbează cuvioasa muceniță Evdochia (Dochia).
La șnurul de mărțișor se prindeau bănuți de aur sau argint, ca adevărate talismane ce se purtau la gât, pentru a aduce sănătate, frumusețe și bunăstare purtătorului.
Mărțișoarele se purtau până la întoarcerea primilor cocori la cuibul lor, ori până ce pomii dădeau în floare. Apoi mărțișoarele se legau de crengile pomilor, pentru belșug și protecție împotriva duhurilor rele, dar în unele zone mărțișoarele se legau și la coarnele animalelor din gospodărie.
Varietate de figurine
Ca simboluri ale norocului, mai târziu au fost recunoscute figurine precum potcoava, trifoiul cu patru foi, coșarul etc. Din păcate, astăzi kitschul a invadat piața, mărțișorul devenind un pseudo-mărțișor.
Mărțișorul, simbolul reînnoirii timpului, se dăruiește înainte de răsăritul soarelui și se poartă de către fete și băieți de la 1 martie până ce cântă cucul, când este legat într-un pom. Altădată, fetele nemăritate îl purtau douăsprezece zile, ori până la sosirea primelor cucoare, apoi și-l aninau în păr, ca în final să-l lege de coarnele animalelor domestice, ori de ramurile copacilor. Imaginați-vă un pom plin cu mărțișoare. Ce minunăție!
Noi am moștenit mărțișorul de la romani. Cel mai autentic mărțișor este banul de argint, deoarece acesta este cel mai grăitor simbol al soarelui, soarele primăverii. Soarele verii este roșu, când arșița este stăpâna absolută; soarele iernii este galben, când razele sale sunt palide păreri pe cerul înghețat. Banul de argint este rotund, precum soarele cel dătător de lumină și căldură.
Purtând mărțișorul, deci chipul soarelui, înaintașii noștri aveau parte de frumusețe și sănătate. La începuturile sale, mărțișorul se purta legat cu un fir roșu, simbolul focului: ajungem iarăși la soare. Mărțișorul se purta începând cu Baba Dochia și până ce se auzea cucul cântând. Atunci se lega de un pom înflorit, ori se arunca pe o apă curgătoare.
Mărțișorul are rădăcini ancestrale, el fiind considerat un adevărat talisman ocrotitor în vremea geto-dacilor, când anul nou începea la 1 martie și existau doar două anotimpuri, vara și iarna. Dacă martie era prima lună din an, trebuie menționat faptul că 1 martie era ziua închinată zeului Marte.
Încă din vremea Imperiului Roman avem șnurul în două culori, alb-negru sau alb-roșu, alb simbolizând pacea, iar roșu, războiul. Anul nou era, așadar, zeul războiului, dar și zeul fertilității, al vegetației, iar culorile șnurului mărțișorului puneau
în evidență contrariile vară-iarnă, lumină-întuneric. Roșu mai poate simboliza vitalitatea feminină, iar albul, înțelepciunea bărbaților. În popor se credea că primul șnur de mărțișor a fost tors de Baba Dochia în vreme ce urca pe munte, tot așa cum ursitoarele torceau firul vieții unui nou-născut. De fapt, Baba Dochia torcea firul anului ce tocmai începea.
Simbol al norocului
Acest șnur răsucit era însoțit de un obiect cu valoare de talisman ce avea menirea de a aduce noroc celui care îl purta. De pildă, se lega de șnur o monedă de argint care simboliza soarele, adică lumina, focul. Dintre mărțișoarele copilăriei noastre care ne purtau noroc, vreau să amintesc doar câteva.
Trifoiul cu patru foi este asociat ideii de noroc tocmai datorită faptului că se găsește foarte rar (1 la 10.000 de exemplare). Trifoiul cu patru foi nu este altceva decât o mutație genetică, un accident genetic, însă legenda ne spune că atunci când Eva a fost izgonită din Rai, nu a apucat să ia cu ea decât un trifoi cu patru foi.
Trifoiul cu patru foi (Floarea Scut) este un simbol ancestral pe care îl întâlnim pe scutul lui Decebal (Columna lui Traian) de pe Monumentul de la Adamclisi, dar și pe cupola mormântului unui rege tracodris în Bulgaria. Fiind o bună plantă de leac, preoții druizi foloseau trifoiul pentru a vindeca bolnavii, dar și pentru a alunga spiritele malefice. Se povestește că, însuși Napoleon Bonaparte s-a bucurat de norocul adus de această plantă, scăpându-l de la moarte: aplecându-se să culeagă un fir de trifoi, glonțul destinat lui nu a mai putut să-l nimerească. Trifoiul este întâlnit și la jocurile de noroc, și la cărțile de joc (trefla), dar, lucrul cel mai interesant, el este simbolul Irlandei (marcă înregistrată din 1980): apare pe steagul echipei de fotbal, pe monede, pe timbre, dar și pe logo-ul Serviciilor de Poliție, ori al poștei naționale.
Coșarul este simbolul norocului în mai multe țări, la germani chiar existând o sărbătoare a coșarilor. (În Germania au fost aduse coșurile cu fum de către romani.) Cum altfel să se simtă cei care apelau la serviciile coșarului, decât norocoși, dacă scăpau de un incendiu devastator?
Potcoava este un simbol al norocului cunoscut de toți, cei care găsesc o potcoavă de cal fiind protejați, astfel încât forțele răului nu au efect asupra lor, nici Ochiul rău (deochiul) nu-i poate afecta. Aceste credințe sunt întâlnite și în Turcia, și în Grecia. Potcoava găsită se poate așeza cu brațele în sus, astfel încât să adune tot norocul, sau cu brațele în jos, astfel încât norocul să se reverse asupra acelei case. Potcoava este un obiect norocos datorită materialului din care este făcută, fierul fiind simbolul forței, simbolul lui Marte, iar fierarii folosesc focul, element primordial al vieții. Simbolul potcoavei poate fi întâlnit în Europa, dar și în iconografia egipteană, cât și în arta islamică. Însăși vrăjitoarele călăreau mături din cauza faptului că se temeau de potcoavă, forma sa de semilună, forma literei U, cât și cele 7 caiele folosite la potcovit (număr magic), având rol protector pentru persoanele care aveau o potcoavă găsită.
Cheița, datorită faptului că are dublu rol, cel de a închide și deschide orice ușă, este simbolul misterului, iar dacă facem referire la cheia Sf. Petru (cheia Raiului), putem spune că este simbolul puterii. Se știe faptul că unele persoane cu merite deosebite (sportivi, cetățeni de onoare) primesc cheia orașului. La japonezi, cheia este simbolul prosperității. Trei chei purtate împreună se spune că deschid trei uși: a bogăției, a sănătății și a iubirii. Cele două chei încrucișate, din aur și argint, reprezintă emblema papală.
Indiferent dacă sunt buburuze (alt simbol al norocului), inimioare, ancore sau mai știu eu ce, mărțișoarele ne umplu zilele cu primăvară, bucurie și speranță, iar șnurul alb-roșu este împletit cu emoție de fetele de prin sate, așteptând soarele și cocoarele care vestesc iubirea și împlinirea spiritului. Bucurați-vă, dragilor, de primăvară, de soare fără pete și de mărțișoare! Purtați primăvara la rever și mărțișorul în inimă!
