Delgaz Grid își extinde rețeaua de contoare inteligente. Municipiul Fălticeni se află pe lista de investițiiLocal

Delgaz Grid își extinde rețeaua de contoare inteligente. Municipiul Fălticeni se află pe lista de investiții

       Accesări: 455

Modern, eficient și mai confortabil. Noile contoare inteligente vor deveni, treptat, parte din locuințele fălticenenilor, sisteme care vor putea fi „citite” de la distanță. Delgaz Grid, furnizorul de energie electrică, anunță implementarea unei investiții de 372 de milioane de lei pentru instalarea unor astfel de sisteme de ultima generație.

Cea mai mare parte a finanțării este asigurată din Fondul pentru Modernizare, iar restul din contribuția Delgaz Grid.

La nivelul județului Suceava vor fi instalate peste 140.000 de contoare și infrastructura de comunicații necesară.

Câteva mii ar urma să fie amplasate și în gospodăriile din municipiul Fălticeni.

Lucrările se vor desfășurat grupat, pe străzi, respectiv cartiere, pentru eficiența implementării investiției.

Pe lângă montarea contoarelor inteligente, proiectul include și instalarea de concentratoare de date (infrastructura de comunicații), dar și modernizarea unor branșamente și reamplasarea contoarelor la limita de proprietate.

Primele astfel de contoare inteligente, pentru energia electrică, ar urma să fie montate în municipiul Fălticeni, anul acesta sau anul viitor. Programul la nivel regional va fi încheiat în decembrie 2029.

Delgaz Grid va instala, în următorii cinci ani, la clienții săi din zona Moldovei circa 1 milion de contoare inteligente, ceea ce înseamnă că 85% dintre consumatori vor beneficia la finele anului 2029 de sisteme de măsurare inteligentă a energiei, procent ce se va regăsi la nivelul fiecărui județ.

Principalele beneficii ale contorizării inteligente

  • Indexul contorului este preluat în mod automat, nu mai este necesară transmiterea acestuia de către client sau vizita cititorului;
  • Factura va reflecta consumul realizat, fiind eliminate facturile de estimare, permiţând astfel clienților o mai bună gestionare a consumului şi bugetului;
  • Oferă posibilitatea accesării unor tarife avansate (diferențiate pe intervale orare, de exemplu);
  • Pe lângă datele referitoare la consum, aceste contoare inteligente transmit şi diferite tipuri de alarme către sistemul central, unde sunt analizate şi sunt stabilite măsuri de intervenţie de la distanţă sau în teren, după caz;
  • Operaţiunile de deconectare şi/sau reconectare a consumatorilor care au instalate şi integrate în sistem contoare inteligente nu presupun costuri suplimentare pentru client.

Câteva mituri despre contoarele inteligente:

  • Consumatorii plătesc pentru instalare. FALS! Cheltuielile pentru contor și pentru instalarea acestuia sunt suportate de către operatorul de distribuție, Delgaz Grid.
  • Contoarele inteligente cresc facturile la energie electrică. FALS! Contoarele inteligente sunt certificate metrologic și furnizează citiri precise.
  • Contoarele inteligente emit radiații ce dăunează oamenilor. FALS! Contoarele inteligente emit mai puține radiații decât telefonul mobil, radioul sau televizorul și nu prezintă un pericol pentru sănătate*.



Spalatorie covoare

ȘTIRI