Întreruperi programate pentru lucrări rețelele de tensiune. Compania Delgaz Grid anunță că energia electrică va fi sistată în municipiul Fălticeni. Echipele vor avea două intervenții în zile diferite.
Sunt prevăzute lucrări la trei puncte de transformare aflate pe străzile Armatei și Topitoriei.
Delgaz Grid precizează că nu vor fi afectați consumatorii casnici, ci doar câțiva operatori economici din zonă.
Intervențiile vor fi făcute pe 15 și 16 martie, câte patru ore pe zi.
Compania anunță alte întreruperi în zona Fălticeni.
Numeroși consumatori casnici, din mediul rural, nu vor avea energie electrică pe data de 18 martie.
Este vorba de locuitori din comunele Vadu Moldovei, Forăști și Drăgușeni
Electricienii vor interveni pentru repararea unui separator de rețea. Energia electrică va fi sistată între orele 8,30 și 16,30 în nouă localități.
Vor fi afectați consumatorii casnici din satele Ciumulești, Vadu Moldovei, Antoceni, Roșiori, Oniceni, Forăști, Ruși, Broșteni și Drăgușeni.
Prin aceste lucrări Delgaz Grid dorește să asigure funcționarea și exploatarea în condiții de siguranță a rețelelor, precum și îmbunătățirea calității serviciilor oferite clienților din localitatea menționată.
Reprezentanții companiei spun că printre prioritățile acesteia este și creșterea calității serviciilor de care vor beneficia consumatorii după finalizarea lucrărilor.