Întâlnire emoționantă cu frații și surorile de peste Prut. Reprezentanții comunei Baia s-au deplasat în Republica Moldova, la invitația autorităților comunei Șeptlici, într-o zi de sărbătoare pentru gazde.
Vizita s-a desfășurat în contextul înfrățirii celor două localități, moment săvârșit pe 15 august 2023.
Oaspeții din comuna Baia au fost întâmpinați așa cum se cuvine, moldovenii de pe malul drept al Prutului fiind la fel de ospitalieri ca și moldovenii de pe malul stâng.
Portul popular, drapelul albastru-galben-roșu, și bucuria revederii au fost doar câteva dintre elementele care au dat farmecul unei zile de sărbătoare autentică.
Autoritățile comunei Baia au întors vizita făcută de reprezentanții comunei Șeptilici, care, pe 10 septembrie, au marcat 435 de ani de atestare documentară.
Baia și Șeptilici sunt două localități cu istorie îndelungată, un trecut bogat, un prezent înfăptuitor și un viitor promițător.
„Ne-am bucurat tare mult atunci când am pășit pe celălalt tărâm al Moldovei. Am fost primiți foarte frumos. Noi ne-am simțit ca acasă!”, a spus primarul comunei Baia. „Am găsit aici, în comuna Șeptilici, oameni deosebiți, oameni de care ar fi mândri orice comunitate. Suntem foarte încântați că ne-am înfrățit cu această localitate și avem speranța unei colaborări durabile și fructuoase”.
Sărbătoarea bucuriei
Maria Tomescu vrea ca relațiile dintre cele două administrații publice să fie consolidată și extinsă în beneficiul ambelor comunități.
La primirea delegației din comuna Baia, au mai participat, alături de primarul Victoria Andriuța, edilul comunei Șeptilici, demnitarii Veaceslav Rusnac, președintele raionului Soroca, și un deputat din Parlamentul Republicii Moldova.
Cei 435 de ani de atestare documentară au prilejuit un eveniment special în comuna Șeptilici.
Primirea oaspeților a fost un moment emoționant și special.
Gazdele au etalat în fața oaspeților din comuna Baia, tot ce au mai bun, de la delicatese preparate de gospodine, la produse artizanale ale unor meșteșugari.
Ca în zi de sărbătoare, oficialitățile s-au prins într-o horă, au zăbovit la o masă câmpenească și au participat și la sfințirea unei troițe.
Nu au lipsit discursurile, schimburile de idei, dar și darurile pe care gazdele și oaspeții le-au oferit unii altora.
Din delegația comunei Baia au mai făcut parte viceprimarul Mihai Biserică și angajați ai administrației locale.
Primarul Maria Tomescu spune că înfrățirea va aduce proiecte comune în domeniul educațional, cultural, istoric și administrativ, ce vor prinde contur începând din acest an.