ACET Fălticeni, furnizorul local de apă, şi-a trimis echipele de intervenţie pe teren pentru alte două intervenţii urgente.
Marţi, 12 ianuarie, până la ora 14.00, vor fi remediate defecţiunile apărute pe conducta de 500 mm, pe strada Panduri. Intervenţia a fost anunţată în această dimineaţă şi are caracter urgent.
A doua intervenţie este programată miercuri, 13 ianuarie, între orele 08.00-15.00, pe strada Armatei.
Intervenţia vizează remedierea unor defecţiuni pe conducta de 400 mm, la o locuinţă particulară.
Întreruperea furnizării apei va afecta consumatorii de pe străzile: Crișan, Panduri, Armatei (parțial), Topitoriei.
Unități afectate: Spălătoria Asaftei, Metal Glass, Valpas, Kaufland, Spălătoria Elbi, Restaurant Classic, Rentright, Fan Courier, Spălătoria Irina, Dumbrava, Zimcart, Pirana, Tehnofalt, Tehnocon, Panducu, Omniservice, Coremat, Service Nedelcu, Transloc, Asociaţia de proprietari nr. 10 (blocul ANL).