Dans, veselie și mișcare în centrul municipiului Fălticeni. Acțiune inedită  pentru sensibilizarea comunității în privința copiilor cu nevoi specialeLocal

Dans, veselie și mișcare în centrul municipiului Fălticeni. Acțiune inedită pentru sensibilizarea comunității în privința copiilor cu nevoi speciale

       Accesări: 3029

Soare, mișcare, muzică și bucurie la ceas aniversar. Fundația FARA împlinește 30 de ani de activitate, momentul fiind marcat într-un mod inedit și foarte vesel. 100 de adulți și copii au venit pe esplanada centrală „Nada Florilor” din Fălticeni, unde au făcut mișcare și au dansat.

Acțiunea spontană (flashmob), ce s-a desfășurat marți, 13 iulie, a fost animată de coregrafa Caterina Moldovanu Feraru.

La activitate au participat beneficiarii Centrului de zi Terapie și Recuperare „Sfânta Tereza” din Fălticeni, din cadrul Fundației FARA, împreună cu părinții acestora, personalul organizației caritabile, cât și partenerii locali.

Toată lumea s-a simțit bine, mai ales că vremea a fost perfectă, iar programul, cât se poate de antrenant. Acțiunea s-a încheiat cu o horă moldovenească. Pentru cei mici, un sponsor generos s-a gândit să ofere fiecărui prichindel câte o înghețată.

Evenimentul a avut ca scop sensibilizarea comunității, cu privire la necesitatea de implicare pentru sprijinirea copiilor cu nevoi speciale.

Andra Bolohan, manager de proiect la Centrul de zi Terapie și Recuperare „Sfânta Tereza” din Fălticeni, a menționat că „prin această activitate au reușit să înlăture etichetele unui copil special, pentru că la Centrul Sfânta Tereza, iubirea se trăiește și se dăruiește”.

Printre cei prezenți s-a numărat și Jane Nicholson, președinta Fundației FARA. Ea va primi miercuri, 14 iulie, titlul de „Cetățean de Onoare” al Municipiului Suceava.

Acțiunea s-a derulat cu sprijinul Primăriei Municipiului Fălticeni.

Ea le-a mulțumit sponsorilor și susținătorilor acestei acțiuni spontane de dans și mișcare, Studio Art Image, Caterina Moldovanu Feraru, Octavian Bolohan, Florin Pricob și primarului Cătălin Coman.

ȘTIRI