Acum, când traversăm această perioadă plină de incertitudini, când încă nu știm dacă acest Covid, atât de rapace, ne va abandona sau va rămâne veșnic printre noi, și atunci va trebui să ne obișnuim, să ne „împrietenim” cu el, nerespectarea măsurilor epidimiologice stabilite, mi se pare o lipsă totală de rațiune, de respect pentru cei din jur dar mai ales pentru noi înșine.
Cea mai elementară măsură este cea a purtării măștii de protecție mai ales în spațiile închise, unitățile de deservire, de orice fel, a populației.
Printre acestea se numără și farmaciile în care lucrează personal cu pregătire medicală și care cunoaște, sau ar trebui să cunoască, pericolul pe care îl reprezintă acest virus pentru noi, oamenii.
De aceea, întâmplarea pe care am trăit-o, mi-a lăsat un gust amar, o dezamăgire profundă.
Într-una din zile, având nevoie de anumite medicamente, m-am deplasat la farmacia cea mai apropiată de locuința mea.
Ajunsă aici, și văzând că afară nu erau persoane în așteptare, mi-am pus masca și am pătruns în interior unde m-am oprit la semnul de distanțare, așteptând.
Cea care tocmai servea era o tânără care sporovăia cu clienta, dar niciuna dintre ele nu purta masca obligatorie, nici măcar sub bărbie. Deci era clar: nu purtau mască.
Când mi-a venit rândul, am salutat și am întrebat, mai în glumă, mai în serios: „Nu se mai poartă mască? Nu mai e la modă?”. Nu am așteptat un răspuns ci am comandat medicamentele.
Atunci a venit și răspunsul, cam revoltat: „Pe mine nu mă poate obliga nimeni să port mască!” „Nimeni, în afară de propria conștiință!”, am plusat eu, apoi am continuat: „Eu nu port masca nici pentru Președintele țării, nici pentru miniștri sau primar, eu port masca pentru mine, pentru a mă proteja, pentru cei din jur, dar mai ales pentru cei din prima linie care își riscă viața în orice clipă, aflându-se față în față cu acest virus”.
Din nou a urmat aceeași replică și din nou i-am dat același răspuns, dar am adăugat: „Cu atât mai mult pentru cei care au pregătire medicală și care trebuie să se constituie într-un exemplu pentru cetățeni.”
Între timp am fost servită cu medicamentele respective dar și cu o argumentație, precum că și dumneaei fusese în dimineața zilei într-o instituție unde nimeni nu purta mască: „Puteam și eu să o fac pe…” nu a continuat. Probabil a vrut să spună că putea să o facă pe grozava sau poate… I-am răspuns „Eu nu o fac pe…, eu doar am dorit să vă atrag atenția că cei cu pregătire medicală trebuie să fie un exemplu pentru toți ceilalți”.
Atunci, de undeva, din spate, au apărut încă trei colege ale acesteia, niciuna nu purta mască și mă priveau sfidător de parcă ar fi vrut să mă taie în felii. Dacă așa ceva ar fi fost posibil, ar fi fost în defavoarea lor, pentru că fiecare felie din mine le-ar fi spus același lucru: „PURTAȚI MASCĂ!”. Dacă nu pentru propria protecție, măcar pentru protecția celor din jur.
Le voi ruga să mă scuze, pentru că eu nu am făcut altceva decât datoria mea de cetățean cu pregătire medicală.
De altfel, acest gen de „relaxare” de la reguli, se observă peste tot. Mai tineri sau mai maturi se comportă cu sfidare, cu impertinență, dar mai ales cu imprudență.
Aceste reguli se impun de la sine și orice persoană își poate da seama de gravitatea momentului, de pericolul social pe care îl reprezintă acest virus. Toate mijloacele de informare ne atenționează în orice clipă despre importanța păstrării acestor reguli epidemiologice care au fost concepute în favoarea noastră, a cetățenilor.
Noi, românii, am fost un popor răbdător, înțelegător dar, mai ales, înțelept. Oare ce s-a putut petrece de ne-am schimbat atât de mult?
Ne-am abrutizat, mulți au devenit rapaci, nu se mai satură să adune averi, au apărut devieri de comportament care duc la atâtea nenorociri.
Nici măcar acest virus, care s-a întins pe întregul mapamond și seceră vieți de parcă ar fi Al treilea Război Mondial, nu ne aduce cu picioarele pe pământ.
Mă doare lucrul acesta, nu atât pentru mine, cât pentru urmași. Parcă am fi o turmă fără păstori…
Treziți-vă, frați români până nu e prea târziu!
