CSS „Nicu Gane” Fălticeni încheie anul pe primul loc în Campionatul național de minivoleiSport

CSS „Nicu Gane” Fălticeni încheie anul pe primul loc în Campionatul național de minivolei

       Accesări: 612

Fălticeniul a găzduit sâmbătă și duminică, 14-15 decembrie 2019, al treilea turneu din prima fază a Campionatului național de minivolei.

Echipa B a Clubului Sportiv Școlar “Nicu Gane” și-a câștigat toate cele trei meciuri programate în acest turneu.

Primul meci al zilei de sâmbătă, derbiul dintre Fălticeni și Bacău, a fost și cel mai așteptat.

După un joc foarte disputat, echipa pregătită de antrenoarea Diana Floriștean a câștigat cu 3-0. După-amiază, fălticenenii au repetat scorul și în confruntarea cu CSS Botoșani.   

Duminică, în ultimul meci al turneului, CSS Nicu Gane a avut nevoie de 4 seturi pentru a câștiga și întâlnirea cu CSS LPS Suceava. După două seturi adjudecate lejer  de “Nicu Gane”, sucevenii au revenit în joc, au câștigat setul al treilea și au fost la doar două puncte de a trimite meciul în setul 5.

Încurajați frentic de părinți și colegi, micii voleibaliști din Fălticeni au obținut în cele din urmă victoria.

În urma acestor rezultate, CSS Nicu Gane Fălticeni B v-a încheia anul 2019 pe primul loc.

Ultimele două turnee din faza grupelor vor avea loc la Botoșani (pe 25 ianuarie) și Suceava (22 februarie).

Din echipă fac parte: Simos Ianis (căpitan), Mihalache Tiberiu, Răileanu Cristian, Suditu David, Burlacu Luca, Pavel Ștefan, Amariei David, Bubuțanu Tudor, Ciaunică Rareș, Onofrei David, Beșleagă Avraam , Goldenberg Daniel, Steluță Marius.

ȘTIRI