Toamnele fălticenene sunt magice. Și, negreșit, rodnice și de neuitat. Pulsul acestui topos se ia după anumite însemne calendaristice repetabile. Mulțimea copiilor și a adolescenților ce se adună în zumzetul din curțile școlilor. Grămezile de mere ce au un parfum ademenitor. Iazurile din împărăția apelor ce sunt mai strălucitoare sub soarele autumnal.
Dumbrava Lizucăi îmbracă haine noi. Vechile clădiri ale târgului celebrează o tinerețe perpetuă. Oamenii nu se melancolizează, păstrând o privire încrezătoare, caldă și senină.
Într-o toamnă la fel de aurie de prin anii ʼ70, am înscris în parcursul meu existențial evenimente unice și înălțătoare. Mai întâi, Centenarul Liceului ”Nicu Gane”.
În toamna următoare, găniștii culegeau aplauze pentru interpretarea piesetelor dramaturgului Horia Lovinescu.
Acesta, împreună cu fratele său Vasile Lovinescu, hermeneutul, au donat urbei casa natală pentru a pune bazele unui tânăr așezământ de cultură.
Tot de pe atunci, adunam alături de Eugen Dimitriu roade din documente și hrisoave, adăpostindu-le pentru a fi sistematizate în casa devenită sanctuar, for și far de cultură. Toamnă și toamne aurii, întomnate de roade oglindite în apele Șomuzului.
Memoria culturală a înregistrat noul așezământ: Galeria oamenilor de seamă, 1972.
Nu o galerie cu viță sălbatecă, ci galeria cu viță nobilă, cărturărească, depozitară de comori din cele ce au fost, pas spre ce vor veni. Vremuri eroice în care s-a resemnat actul de identitate al spiritualității fălticenene.
Aici l-am cunoscut și i-am fost aproape cărturarului Eugen Dimitriu. Într-un prezent continuu care a durat câteva toamne, am admirat pasiunea colecționarului pe care l-am însoțit pe multe trasee, inițiatice pentru mine. Eugen Dimitriu devenise Cicerone-le meu.
Păstrez mărturie, după tehnologia epocii, imagini cu oameni și locuri având nealterat acel parfum autumnal. Am povestit cândva ‒ pe strada Nuțu Elman, de unde a obținut pentru Galerie câteva scrisori destinate surorilor de scriitorul N. Jianu.
Gentelmanul, sărutând mâna crăpată și înăsprită de muncă a acelei modeste femei! Ce noblețe! I-am urmărit aceleași luminițe strălucitoare în ochi ca atunci când se întorcea de la București sau din alte localități cu trofee arhivistice și cărturărești
. Galeria devenise spațiul memoriei pentru exponate din fostul județ al Băii, de la Broșteni la Ruginoasa. L-am însoțit pe urmele Bașoteștilor, Mileștilor, Găneștilor sau Ciurenilor. Era o enciclopedie ambulantă.
După excursul făcut înainte de anii ʼ70 prin caietele manuscris ale cărturarului A. G. Stino, străbăteam o nouă etapă a inițierii. Îl revăd aievea făcând ghidaj sau adâncit în activitatea de înregistrare și fișare a materialului colecționat.
Transferul la Suceava nu a însemnat nicicum plecarea de la Fălticeni.
Eugen Dimitriu a rămas trup și suflet fălticenean din 1935, când familia, venită de pe malurile Nistrului, s-a stabilit pe fosta Stradă nemțească, în preajma casei Cazaban.
Aici, în această matrice, a urmat cursurile Liceului de băieți ”Nicu Gane”, aici s-a îndrăgostit, s-a căsătorit, a devenit tată, a suferit suportând umilințele detenției ca vinovat fără vină, aici a trăit calvarul vieții într-o asumată vinovăție perpetuă. Dar si cu luminișuri, suișuri și înălțări amintind de ovidianul Nu voi muri întreg. Identitatea sa fălticeneană este o certitudine.
Plecat la Suceava, a scris despre Fălticeni.
Linia de demarcație dintre cele două toposuri se constituie și ca linie de unire.
Anii 1935-75 nu sunt o simplă bornă temporară măsurând patru decenii pentru a trece la cealaltă etapă: 1975-2020. De altfel, orice viață de om începe de mai multe ori. Dorul dor devine o permanență prin intrarea în mileniul trei. Fălticeni, loc de perpetuă reîntoarcere. Mit al etenei reîntoarceri. Temelie existențială. Și auctorială.
Ca dovadă, atâtea cărți, contribuții documentare, articole revuistice impregnate de duhul locului: 2001, Lovineștii, debut editorial; 2002, Orașul Muzelor; 2004, Cazabanii; 2007, Cazabanii de la Fălticeni; 2007, Les Cazaban − Une chronique de famille; 2009, Un album al viselor frumoase; 2010, Lumini fălticenene; 2012, Virgil Tempeanu − Omul și opera (împreună cu V. G. Popa); 2015, Corespondență fălticeneană; 2015, Dicționar al personalităților fălticenene; 2017, Aurel George Stino – Restituiri (ediție îngrijită de Eugen Dimitriu); 2017, Eroi fălticeneni din primul război mondial.
I-au prefațat cărțile personalități precum Constantin Ciopraga, Elena Brândușa Steiciuc și Constantin Severin. Dese reîntoarceri. Cărțile au fost scrise la Suceava cu miez de iubire în galeria inimii din matricea fălticeneană.
Scrisul a rămas pentru cărturar forma lui de dăruire. Scrisul − rugăciune.
Și acum, postumele. Vinovăția perpetuă, Editura Heruvim, 2023, ediție îngrijită de Alis Niculică. Și probabil, altele, care vor urma, pentru că arhiva personală a sărbătoritului a fost donată Bibliotecii Bucovinei.
Activitatea a fost ilustrată și în documente video, youtube, la Televiziunea Intermedia, la TVR Iași sau Fălticeni online. Există un film de 6 ore realizat împreună cu regretata Ioana Nistor ce ilustrează și concentrează hărnicia și iubirea pentru acest topos mirific.
Sărbătorindu-l împreună ca nonagenar în 2013 la Galerie, Asociația Fălticeni Cultural prin profesorul Neculai Sturzu și părintele Liviu Mihăilă, în prezența emoționantă și emoționată a muzeografului, am derulat filmul roadelor sale în video-ul realizat de Alexandru Săvescu.
Anul trecut, la sfârșit de toamnă, am sărbătorit 50 de ani de la ctitorirea Galeriei în care Eugen Dimitriu s-a înzidit. Municipalitatea și comunitatea i-au recunoscut meritele: 2002, Cetățean de onoare al Municipiului Fălticeni.
L-a onorat și premiul SSB pentru istorie literară, 2001. L-a onorat și Premiul de Excelență pentru întreaga activitate conferit de Uniune Scriitorilor, filiala Iași, 2002. Și în mod deosebit, Premiul Opera Omnia, 2003, acordat de Fundația Culturală a Bucovinei pentru activitatea laborioasă de valorificare a inestimabilelor fonduri documentare din zestrea culturală a municipiului Fălticeni.
Plus, încă multe onorante premii și recunoașteri dintre care ”Meritul Fălticenean – In honorem” instituit de Consiliul Local Fălticeni, 2013. Suflet al locului, a ctitorit și temeinicit în câțiva ani, alături de fălticeneni și pentru fălticeneni, un edificiu al identității spirituale și al memoriei culturale locale.
La zi centenară, printr-un demers bine temperat, sărbătorim omul, muzeograful, documentaristul, cercetătorul, traducătorul, publicistul și scriitorul Eugen Dimitriu, cel statornic în iubire și dăruire.
